Deși se schimbase ora de disputare a amicalului de mâine dintre Universitatea Craiova și Internațional Pitești, oficialii celor două echipe au stabilit ca partida să nu mai aibă loc.
Din cauza zăpezii care a acoperit orașul Craiova, ultimul amical al Științei dinaintea debutului returului de campionat a fost amânat. În cazul în care mâine nu va mai ninge există posibilitatea ca jocul dintre cele două echipe să aibă loc sâmbătă. „Nu are rost să riscăm vreo accidentare stupidă înainte de startul returului. Dacă nu va mai ninge sunt sanse mari să jucăm sâmbătă cu Internațional Pitești”, a declarat un oficial al Craiovei. Amicalul dintre cele două grupări era programat pentru mâine, de la ora 14:30, pe arena Petre Deselnicu. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER