Amicalul de pe orezăria de la Constanța, perfect înainte de Mioveni!** Steaua a evitat șobolanii, dar nu și terenul prost: „Va fi meci de luptă”

Steaua va începe sezonul de primăvară pe terenul lui CS Mioveni, însă misiunea elevilor lui Ilie Stan nu se anunță deloc una ușoară. Fostul jucător al roș-albaștrilor, Adrian Neaga, actualmente legitimat la gruparea argeșeană, avertizează că Tănase și compania vor avea de tras dublu pe o suprafață de joc desfundată. Acesta ar fi al doilea meci în decurs de 4 zile disputat pe un teren greu, după amicalul de miercuri de pe terenul Farului (2-1).

„Partida dintre CS Mioveni și Steaua va fi una de mare luptă, pentru că terenul nu se prezintă într-o stare foarte bună. Abia a fost deszăpezit săptămâna trecută și sunt destule porțiuni dificile. Steaua are un mic avantaj față de noi, pentru că au avut deja dubla cu Twente”, a spus Neaga la DigiSport.

Fostul stelist a povestit și cum a contribuit la aranjarea vestiarelor în care se dezbracă alături de colegii săi și în care se vor dezechipa duminică „Dodel” și „Nilă”:

„A fost plăcerea noastră, a mea și a lui Dică, să dăm banii pentru aranjarea vestiarelor. Aveam probleme când reveneam de la antrenamente, mai găseam câte un șoricel care ne căuta șosetele. Atunci am zis că, decât să schimbăm șosetele, mai bine schimbăm vestiarul”.

Publicat: 03 03. 2012, 21:37
Actualizat: 03 03. 2012, 21:39