Amintiri de la golul doi! Tudor, arătat cu degetul de dinamoviști! A fost fault la Diabate

Alexandru Tudor a fost arătat cu degetul de către dinamoviști.
„Brad Pitt” nu a văzut un procedeu de judo aplicat de Delgado lui
Zie Diabate, exact la faza în care clujenii au marcat golul
victoriei. Ieri, abdomenul ivorianului păstra urmele loviturii
aplicate de mijlocașul Clujului.

Dinamo a suferit prima înfrângere din retur, la Mediaș, în fața
Universității Cluj. Una contestată atât de jucători, cât și de
antrenor și conducători. Faza la care se cred nedreptățiți „câinii”
este cea de la golul de 2-1 al lui „U”. În minutul 72, o minge
bâlbâită în careu a fost transformată în gol de către Nasser.

În prealabil, cel care s-a bâlbâit a fost centralul Tudor. „Brad
Pitt” a indicat centrul terenului cu întârziere, asta după ce s-a
uitat la asistentul Zoltan Szekely. Înainte ca mingea să ajungă în
plasă, via Nasser, Delgado l-a faultat pe Diabate cu un procedeu
rupt din europenele de judo, asta deși dinamoviștii spun că a fost
vorba și de volei, mai ales că bucureștenii spun că la aceeași fază
spaniolul a atins balonul și cu mâna. Ieri, Diabate a prezentat
urmele contactului, iar acestea erau destul de vizibile pe
abdomenul jucătorului de culoare.
La două zile de la partidă crampoanele adversarului se vedeau clar
pe pielea ivorianului. „A fost fault clar. Uriaș! Am și urme de
picioare pe mine. Dacă nici ăsta nu e fault…”, a spus ieri elevul
lui Ioan Andone.

„Nu mă
așteptam la așa ceva din partea lui Tudor. Golul doi al lor a fost
precedat de un fault la Diabate”, Ioan Andone, antrenor
Dinamo

Publicat: 04 04. 2011, 02:13
Actualizat: 04 04. 2011, 02:16