Ruptura dintre Pițurcă și Gigi Becali a provocat evenimente care mai de care mai surprinzătoare. Din discuțiile cu tripleta Hagi – Iordănescu – Dumitrescu a apărut o idee inedită, îmbrățișată imediat de Gigi Becali: umplerea unor sectoare din stadionul Ghencea cu militari! Soluția ar fi bună și pentru contracararea eventualilor contestatari ai latifundiarului.
În ultimele trei zile, Gigi Becali a discutat cel mai des cu Anghel Iordănescu. Fostul tehnician al Stelei și al echipei naționale, actualmente membru al Senatului, a negociat cu patronul Stelei preluarea funcției de președinte, iar mutarea s-ar putea oficializa în câteva zile. Mai mult decât atât, „Generalul” i-a înlesnit lui Becali o întrevedere cu Gabriel Oprea, actualul ministru al Apărării și prieten bun cu fostul selecționer, iar ultimii doi, din discuție în discuție, au ajuns la o concluzie pe care cu greu și-o mai putea imagina cineva în anul 2010.
Așa vrea să-i elimine pe contestatari
Pe lângă problema stadionului, care oricum fusese tranșată în mare încă de pe vremea lui Pițurcă, Oprea și Becali au încercat să găsească o soluție pentru a-i elimina pe contestatarii patronului roș-albaștrilor din Ghencea. Planul pus la cale în cadrul întâlnirii de taină e unul surprinzător. Conform celor discutate de cei trei, în viitorul apropiat și dacă Iordănescu va veni președinte la Steaua, minimum 3.000 de soldați vor avea accesul gratuit pe stadion, la fiecare partidă pe care echipa din Ghencea o va disputa acasă. Asta, evident, pentru a contrabalansa masa de suporteri ostili ce deja prinde contur după plecarea lui Pițurcă.
Amintiri din comunism
Pentru mulți, această mișcare amintește de vremurile dinainte de 1989. Atunci, la aproape toate meciurile Stelei, Ghencea era înțesată de militari în termen care erau obligați să țipe tot meciul și să încurajeze echipa. După Revoluție, obiceiul nu s-a mai păstrat foarte mult timp, dar chiar și așa, până în 1998, când echipa de fotbal s-a desprins de Clubul Armatei, ofițerii MApN primeau minimum câteva sute de bilete la fiecare meci, indiferent de importanța acestuia.
23 de mii de spectatori au asistat la primul meci al Stelei din acest sezon în Ghencea, cu U Craiova
6.029 a fost media de suporteri prezenți în Ghencea în sezonul trecut, Steaua clasându-se doar pe 4 la acest capitol, după CFR, Timișoara și Craiova
O să aduc mii de elevi, studenți și pensionari, pentru a nu mai lăsa huliganii să strice spectacolul în Ghencea Gigi Becali, patron Steaua, în urmă cu câteva luni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER