Amintirile îl chinuiesc! „Nu vreau să-mi aduc aminte de perioada petrecută la Rapid! A fost o pată neagră în cariera mea”

Sportul și Rapid se întâlnesc astăzi în etapa a 12-a a Ligii I,
prilej pentru „studenții” Varga și Bălan să se dueleze cu foștii
coechipieri.

Varga nu este însă entuziasmat de reîntâlnirea cu vechii colegi,
mijlocașul afirmând că perioada petrecută la Rapid a fost cea mai
neagră din cariera sa și dorește să uite acest episod cât mai
repede.

„Nu vreau să-mi mai amintesc de acea perioadă. A fost cea
mai urâtă din cariera mea, o pată neagră în carieră. Acele luni au
fost groaznice, dacă eram accidentați, cred că era mai bine. Ne
împăcam cu gândul ăsta și treceam mai bine peste acea perioadă.
Important e că am trecut peste asta și acum vreau să câștigăm în
fața Rapidului. Nu este o echipă de speriat, mai ales în deplasare,
unde nu joacă spectaculos”,
a precizat Varga, conform
Adevărul.

Și colegul său, Tibi Bălan este de aceeași părere, acesta susținând
că de la Rapid mai ține legătura doar cu Costin Lazăr.

„Cred că am plătit pentru asta. De la Rapid mai vorbesc
doar cu Lazăr, căruia îi urez succes în campionat, dar după meciul
cu Sportul”.

Varga și Bălan au jucat pentru Rapid doar un singur meci, celebra
partidă cu Timișoara, întâlnire pierdută de giuleșteni la „masa
verde” cu 0-3 din pricina unor probleme unor de natură legislativă
în ceea ce privește transferul celor doi fotbaliști.

Publicat: 24 10. 2010, 10:02
Actualizat: 24 10. 2010, 10:03