Amintirile lui Meme: „Când eram junior l-am avut adversar pe Gică Hagi! M-a fugărit pe tot terenul!”
La final de an a sosit momentul dezvăluirilor. Managerul celor de la Unirea Urziceni, Mihai Stoica a declarat că a jucat fotbal împotriva "regelui" fotbalului românesc Gheorghe Hagi. Meme spune că în 1982 la un meci între Farul Constanța și Oțelul Galați l-a avut în față, ca adversar, pe Gică, la nivel de juniori.
"Eu în 1982 am jucat împotriva lui Hagi. Eu eram mijlocaș la Oțelul și aveam meci cu Farul. Pe atunci Hagi era junior, dar juca de doi ani la echipa mare a Constanței. Vorbeam înainte de meci cu un coleg ‘Vine mă ală?’ ‘AAA…dacă nu vine atunci e treabă bună’, dar apoi l-am văzut pe teren. Nu am putut să mă țin de el. M-a fugărit pe tot terenul. Ne-au bătut cu 3-1 și Hagi a marcat două goluri. Pe vremea aia Constanța nu ne bătea niciodată fără Hagi!", a dezvăluit Meme la gsptv