Ana de la presă

Ana Nae, soția fotbalistului Marius Nae, este ofițerul de presă
al formației din Regie. Un lucru rarisim pentru Liga I.

Ana este mama unei fetițe de aproape doi ani, este soție de
fotbalist și, de câteva luni, ofițer de presă la Sportul
Studențesc. „Stăteam acasă și-mi creșteam copilul și am primit
această propunere de la domnul Șiman. Jobul îmbină atât lucrurile
la care mă pricep, cât și cele care îmi plac”, începe povestirea,
gesticulând ușor. „Nu e greu să gestionezi relația cu presa la
Sportul. Dacă eram la Steaua sau la Dinamo, era altceva”,
mărturisește Ana.

Fotbalul a fost mereu o pasiune pentru Ana Nae: „Lumea trebuie
să știe că eu nu sunt aici să fac analiză tactică sau să conduc
antrenamente. Am alt rol. Afară, acest post e ocupat mai mult de
femei. Poate că vor prelua și cluburile din Liga I acest model după
ce mă văd pe mine”. Apoi se grăbește să explice cum decurge o
căsnicie în care cei doi soți lucrează în același loc: „E un pic
ciudat, dar
Marius n-a avut nimic împotrivă ca eu să lucrez la Sportul. Oricum,
ne vedem rar pe aici”.

E fiica
actorului Mircea Diaconu

Ana Nae este fiica actorilor Mircea Diaconu și Diana Lupescu.
Astfel, Ana a ajuns să joace și într-un film, când avea doar 7 ani.
„Tata nu a fost mulțumit când eram reporter, dar acum e fericit.
N-am vrut niciodată să mă fac actriță, deși am jucat într-un film
când eram mică. M-am bucurat atunci că toate jucăriile mi-au rămas
mie și că m-am plimbat cu liftul”, a povestit Ana.

Asta că femeile nu se pricep la fotbal e la fel de greșită ca
ideea că fotbaliștii sunt proști

Ana Nae, ofițer de presă Sportul Studențesc

Am lucrat trei ani ca reporter sportiv la TVR și am răspuns chiar
de Sportul

Ana Nae, ofițer de presă Sportul Studențesc

Publicat: 29 10. 2010, 01:36
Actualizat: 29 10. 2010, 01:38