„Ana Maria Prodan a venit disperată la mine și mi-a zis să preiau ‘U'”** Becali despre „planul lui Paszkany de a distruge ‘Șepcile Roșii'”

După ce a plecat de la Universitatea Cluj, Ana Maria Prodan i-a cerut ajutorul lui Gigi Becali. Fostul oficial al „Șepcilor Roșii” i-a cerut finanțatorului stelist să preia echipa din Ardeal pentru a o salva de la dispariție.

„Ana-Maria Prodan a venit disperată la mine și mi-a zis să preiau eu U Cluj pentru că, dacă n-o voi face, atunci o va lua Paszkany, prin interpuși, apoi o va desființa. Eu chiar nu vreau să mă gândesc la așa ceva și nici nu iau în calcul o astfel de situație pentru că dacă se va întâmpla așa, atunci cred că Paszkany nu va mai putea călca prin Cluj. Cu suporterii Universității nu trebuie să te joci, aia sunt nebuni. E adevărat că Paszkany are foarte mare putere în Cluj, asta mi-a zis și Florian Walter când era la U Cluj, însă să ajungi să distrugi o echipă românească, un simbol al Ardealului, doar pentru ca așa vrea maghiarul Paszkany, atunci e în neregulă”,
a declarat Gigi Becali la gsptv.

Publicat: 04 10. 2012, 13:14
Actualizat: 04 10. 2012, 13:16