Faptul că Steaua lui Gigi Becali nu-și apreciază fostele glorii nu mai e o enigmă pentru nimeni.
Anghel Iordănescu, Liță Dumitru sau Duckadam au intrat de-a lungul timpului în colimatorul patronului din Ghencea, care i-a insultat grosolan de mai multe ori.
Astăzi, Gică Hagi, probabil cel mai mare jucător din istoria grupării roș-albastre a împlinit 44 de ani.
Galatasaray nu l-a uitat pe Rege și l-a celebrat așa cum se cuvine. Poza lui Hagi și mesajul de "La Mulți Ani" se află pe prima pagină a site-ului clubului Galatasaray.
De partea cealaltă, vicecampioana României a postat și ea un mesaj pentru fosta mare glorie, dar greu detectabil. Într-un text despre Bicfalvi, a cărei zi de naștere a fost tot azi, este inserat un mic pasaj care amintește de ziua de naștere a celui care a adus prin golul său Supercupa Europei în vitrina Stelei. Astfel, un jucător adus în această iarnă de la Buzău are prioritate în fața unei legende.
Alături de mesajul de ‘La mulți ani!" și de data de naștere a românului, 5 februarie 1965, pe site-ul grupării din Istanbul este prezentat un filmuleț cu imagini memorabile din cariera românului.
Turcii au postat până și imagini de la meciul de retragere al fostului jucător român, sub numele "Legendele fotbalului: Gheorghe Hagi".
Palmares Hagi, la Galata:
Cupa UEFA și Supercupa Europei în 2000;
4 titluri ale Turciei ((1997, 1998, 1999, 2000)
2 Cupe ale Turciei (1999, 2000).
Ca antrenor la Galatasaray, el a câștigat Cupa Turciei în 2005.
În schimb, pentru a identifica urările pe care Steaua i le transmite Regelui trebuie să ai nevoie de foarte multă inspirație. Textul dedicat lui Bicfalvi conține câteva cuvinte despre Hagi, care e trecut la `categoria: de asemenea’.
"De asemenea, clubul nostru îi urează La Mulți Ani, sănătate și cât mai multe succese fostului mare jucător și antrenor al Stelei, Gheorghe Hagi, care împlinește astăzi 44 de ani", notează site-ul grupării Steaua.
Palmares Hagi, la Steaua
Supercupa Europei în 1987;
3 titluri ale României (1987, 1988, 1989)Â
3 Cupe ale României (1987, 1988, 1989).
El a antrenat formația bucureșteană în 2007 și a calificat-o în Champions League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER