Pițurcă l-a vizitat, ieri, pe Gigi Becali. Patronul s-a interesat de câțiva jucători. A întrebat de Surdu, de Stancu și de Tănase, managerul având doar cuvinte de laudă la adresa celor trei. Becali ar fi vrut să-l întrebe pe Piți și dacă îl va folosi pe Kapetanos. „Mi‑ar fi zis că nu știe, că se mai gândește. Mi-am dat seama că nu mai are rost să mai întreb altceva, că nu îmi va spune”, a spus Becali, care i-a făcut și o caracterizare managerului său.
1. „E prea prăpăstios” Gigi Becali a precizat că singurul lucru care îl deranjează la Pițurcă e faptul că managerul Stelei nu e niciodată optimist. „Nu numai că pune răul înainte, e chiar prăpăstios”, a spus ieri finanțatorul.
2. „Nu uită și nu iartă” Patronul stelist i-ar mai putea reproșa actualului manager faptul că nu e un tip credincios, un bun creștin. „Piți mi-a zis: «Sunt genul de om care nu uită și nu iartă!». I-am răspuns că nu e bine să fii așa. Nu e creștinesc. Nu cred că va avea un loc în Împărăția Cerurilor”.
3. „Cel mai bun la fotbal și poker” Becali l-a lăudat pe Pițurcă, spunând despre acesta că este un om foarte bun, care se pricepe la fotbal, dar și la jocul de poker. „El e as și la fotbal, dar și la poker. E cel mai bun. Pentru mine, la poker e totul sau nimic, el are altă strategie, e răbdător, dar ia totul la final”, a mai spus patronul stelist.
4. „E un bun negociator” Becali a spus că juniorul Cosmin Matei de la Steaua II e singurul care nu a fost adus de Pițurcă. „E cel mai bun negociator. Păi, mi-a luat atâția jucători pe o sumă foarte mică de bani în comparație cu Hagi. La unul dintre fotbaliști, îmi era mie rușine și am plusat fără să știe Piți cu încă 30.000 de euro!”, susține Gigi.
5. „E un bun prieten” Patronul a mai spus că Pițurcă nu mai lasă pe nimeni să-l păcălească. „Puteam să-l luăm noi pe David Lopes. I-am zis lui Piți: «Hai, mă, că e bun, uite, îl împrumutăm gratis». A zis că nu îl vrea că nu a mai jucat de șase luni. A spus că nu mă lasă să fiu păcălit de alții. Deci, vedeți, e un prieten foarte bun”, a mai declarat Becali.
6. Ce strategie a făcut ca să nu mai piardă acasă Steaua va fi greu de învins pe teren propriu. Pițurcă a luat o serie de măsuri importante pentru a atrage publicul la stadion în ideea de a recrea cel de-al 12-lea jucător pentru echipă, așa cum Steaua nu a avut în ultimii ani. I-a asigurat pe suporteri că Gigi nu va mai jigni pe nimeni, în caz contrar el urmând să-și dea demisia. Le-a făcut prețuri preferențiale la abonamente. A cerut demontarea gardurilor de doi metri care despărțeau tribuna I și a II-a de teren și înlocuirea lor cu unele înalte de doar 80 de centimetri. A înregistrat la OSIM un slogan al echipei: „Trup și suflet pentru culori!”.
Gigi: „Bonfim nu mai vine!” Gigi Becali a explicat ieri la Sport.ro de ce a picat transferul lui Eder Bonfim la Steaua. „Timișoara a cerut o sumă, iar Piți a zis să nu dau banii aceia. Eu aș fi plătit, dar el a spus că știe exact cât face jucătorul. Eu am mai pus câteva mii la unele transferuri din vara asta, dar acum el m-a pus să jur că nu o voi mai face. A spus că îl ia lumea de prost dacă dă mai mult decât face un jucător”, a fost declarația finanțatorului din Ghencea.
Becali se jură că nu mai are nicio datorie ProSport a scris în ediția de ieri că Steaua nu a plătit toate transferurile. Gigi Becali a apărut la TV și a dezmințit totul. „Nu mai sunt dator la niciun club, nici măcar un eurocent. S-au plătit și Latovlevici, și cei de la Pandurii”, a spus Becali. Steaua s-a înțeles ieri cu cei de la Pandurii. Va plăti 400.000 de euro pentru cei trei jucători, iar echipa din Tg. Jiu va avea prima opțiune pentru a lua orice jucător de la Steaua de care Pițurcă nu mai are nevoie.
Fanii Stelei, în topul dosarelor Jadarmeria Română a prezentat situația infracțiunilor comise sezonul trecut pe stadioanele din România. Suporterii Stelei sunt cotați printre cei mai răi, ei reușind să strângă 21 de dosare pentru violențe, ultraj și folosirea materialelor pirotehnice. Ei sunt depășiți doar de fanii Rapidului, care au acumulat 33 de dosare.
Lovin: „Vreau să arăt că am jucat cândva în Ligă” Fostul jucător al Stelei, Florin Lovin, are ambiții mari la echipa sa München 1860, acum că s-a făcut bine după operația de ligamente încrucișate de la genunchiul stâng. „Pe plan personal, îmi propun să arăt că am jucat cândva în Champions League, iar asta nu se face prin amintiri, ci printr-un nivel cât mai bun de performanță,” a declarat fostul stelist în Bild.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER