Dacă în sezonul 2012-2013, media de spectatori la meciurile disputate acasă în Europa League de către Steaua era de 46.330 de fani, în actualul sezon aceasta a scăzut la 7.500, cu un meci rămas de jucat. Scăderea de aproape 40.000 de suporteri pe meci se datorează jocului inconstant al echipei campioane, dar și distanței față de fani, din cauza lipsei unui departament de comunicare și marketing puternic
Sezonul 2012-2013. La debutul lui Laurențiu Reghecampf pe banca Stelei, echipa joacă din ce în ce mai bine. Suporterii cred în câștigarea titlului 24, primul după o pauză de șapte ani. Așa că vin la stadion și își încurajează echipa preferată. Calificarea în „16-imile” Europa League și meciul cu Ajax creează o emulație incredibilă în București. Biletele se vând repede, iar Arena Națională este la capacitate maximă. Victoria la penalty-uri face un întreg stadion să explodeze, iar biletele la optimea de finală cu Chelsea se vând și mai repede, într-o singură noapte.
Nu e de mirare, astfel, că Steaua are o medie de spectatori incredibilă. Concret, potrivit site-ului worldfootball.net, care agreghează raporturile oficiale de meci ale UEFA, media de suporteri prezenți la meciurile din Europa League este de 46.330, a doua cea mai mare din competiție. Însă, de fapt, ar fi trebuit să fie prima, având în vedere că în top s-a plasat Ajax, cu 51.493 de fani, însă cu un singur meci, chiar victoria din turul cu Steaua, scor 2-0. În total, 231.651 de fani au asistat la meciurile cu FC Copenhaga, Molde, VfB Stuttgart, Ajax și Chelsea, Steaua clasându-se pe locul secund în acest top, după Fenerbahce, echipă care a strâns 234.173 de spectatori, dar în șapte meciuri!
Fanii Stelei pot face o atmosferă senzațională, dar în acest sezon nu s-au mai înghesuit la meciurile favoriților
Scădere de aproape 40.000 de fani pe meci
Fast forward până în decembrie 2014. Steaua a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după un play-off dramatic cu Ludogoreț Razgrad. În Europa League, echipa lui Gâlcă a fost considerată favorită într-o grupă cu Dinamo Kiev, Aalborg și Rio Ave, dar a dezamăgit, fiind pe marginea prăpastiei, la un pas să rateze primăvara europeană. Iar evoluțiile slabe se observă și în audiență. În acest moment, Steaua nu ocupă decât locul 36 în topul asistenței medii în Europa League, cu 7.500 de spectatori pe meci și 15.000 în total. E drept, aici se consideră și meciul cu Aalborg, care s-a disputat cu porțile închise din cauza suspendării primite de la UEFA în urma meciului cu Ludogoreț, din play-off-ul Ligii. Însă dacă asistența de la meciul cu Rio Ave s-ar fi păstrat și la jocul cu Aalborg, media de 15.000 de fani nu ar fi fost suficientă decât pentru locul 20! Așadar, scăderea e incredibilă, de aproape 40.000 de fani!
Fanii Stelei au umplut, cu adevărat, peluza Arenei Naționale doar la meciul cu Dinamo în acest sezon
Strategia slabă de marketing, una dintre cauze
Care sunt cauzele acestei căderi incredibile? În primul rând, dispariția elementului „nou” și al celui „wow” ale Arenei Naționale. Mulți dintre fani veneau la meciuri pentru a merge pentru prima dată pe noul stadion aflat la intersecția cartierelor Pantelimon și Titan. Odată cu trecerea timpului, efectul arenei despre care toți jurnaliștii străini spun că arată impresionant, a trecut, iar acum fanii se gândesc de două ori înainte să decidă să vină la un meci. Evoluțiile inconstante ale Stelei sunt un alt motiv important pentru care suporterii nu se mai înghesuie pe stadion. Totodată, lipsa unei strategii de marketing care să fidelizeze publicul, lipsa unui magazin oficial și, în general, relația gestionată prost cu fanii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER