Mai sunt doar câteva zile până la Euro 2020 și o oarecare emoție începe deja să se simtă.
Roberto Rosetti, șeful arbitrilor de la UEFA, a vorbit într-un interviu despre pregătire, instrucțiuni și și-a concentrat discursul în jurul tehnologiei VAR și a beneficiilor acesteia în fotbalul modern.
Dar cum s-a ajuns la VAR? De unde am plecat și unde suntem în arbitraj?
În articolul de azi mă voi referi la schimbările care s-au petrecut în arbitraj, multe dintre ele fiind în ultimii 10-15 ani, la felul cum le-am perceput eu în experiența personală, la evoluția arbitrajului și cum încearcă să țină pasul cu evoluția fotbalului în general.
La începuturile sale, jocul de fotbal se desfășura fară a fi nevoie de arbitru. Jucătorii, la mica înțelegere, decideau când este nevoie de o întrerupere a jocului sau de o decizie în favoarea vreunei echipe.
Evident că acest lucru a dus la dispute și astfel a apărut nevoia unei părți neutre, care să judece, atunci când este nevoie, anumite situații în teren. Pe măsură ce evolua jocul, se schimbau și legile jocului și astfel au apărut arbitri asistenți și ulterior, având în vedere momentele în care un membru al brigăzii se accidenta, al patrulea oficial (arbitrul de rezervă). Îmi amintesc emoțiile primului joc că rezervă în liga 1, pe atunci Divizia A.
Atribuțiile erau destul de limitate și se refereau, în afara de chestiuni administrative, la schimbările de jucători și la gestionarea cu diplomație a băncilor de rezerve. Ulterior al patrulea oficial a căpătat un rol foarte important în cadrul echipei de arbitri având inclusiv obligația de a interveni în joc și de a comunica arbitrului atunci când anumite greșeli se petrec în raza lui de acțiune.
Instrumentele au fost întotdeauna folosite de arbitri. Astfel s-a început cu fluierul ca mijloc sonor de a atenționa echipele că jocul trebuie întrerupt. Apoi arbitri asistenți au fost dotați cu steaguri, fanioane de semnalizare. Acestea la rândul lor au fost „tehnologizate” cu semnalul „beep” (Refereeing beep signal).
Practic arbitrul avea pe braț un aparat care captează semnalul de la arbitri asistenți care, în momentul în care decid să semnalizeze ceva (ofsaid, fault, etc), apasă pe un buton și aparatul de pe brațul arbitrului emite o vibrație și un semnal sonor.
Prima dată când am folosit acest sistem a fost destul de incomod, deoarece îmi îngreuna puțin alergarea și trebuia să găsesc exact cât de strâns să fie astfel încât să nu oprească circulația sângelui. De multe ori reglam în timpul jocului, fiind ori prea strâns ori prea lejer și atunci aluneca pe mână în jos.
Dar beneficiile au fost evidente, iar primul era faptul că nu mai aveam nevoie să întorc capul spre asistent la fiecare pasă în atac pentru a vedea dacă este sau nu ofsaid și astfel mă puteam concentra la fază.
Următorul pas a fost sistemul de comunicare. Părea ceva science-fiction și când au venit primele aparate în campionatul nostru nu aveau un set de instrucțiuni din partea UEFA și astfel au fost multe confuzii și momente dificile.
În primul rând nu aveai cu ce să prinzi aparatul care capta semnalul și fiecare arbitru a trebuit să improvizeze. Îmi luasem un brâu, că acelea folosite la slăbit, și îl strângeam tare de corp introducând acolo aparatul să stea cât mai fix. Apoi am cumpărat o borsetuta de braț pe care am găurit-o cu o foarfeca pentru a putea introduce și cablul în aparat.
Alergam cu sistemul beep prins de brațul drept și cel de comunicare prins de brațul stâng. Poate imaginea vi se pare amuzantă sau total incredibilă, dar asta era situația și trebuia să ne adaptăm. Tărziu după câțiva ani au sosit aparate utilate cu sistem de prindere similar celui de la beep și astfel am renunțat toți la improvizații.
Următorul instrument introdus a fost spray-ul folosit pentru a împiedică zidul să înainteze la loviturile libere. Îmi amintesc cum râdeam cu colegii văzând meciuri din America de Sud unde aveau deja spray și la câteva luni distanță ne-am trezit cu ele în campionatul nostru.
Acum aveam așa: pe brațul drept sistemul beep, pe brațul stâng sistemul de comunicare (căștile) și la brâu, prins cu o clemă de șort, spray-ul. Ne simțeam ca forțele speciale din acele imagini cu casca în ureche, tonfa și spray-ul paralizant la brâu. Și nu s-a terminat aici….
Michel Platini a decis introducerea arbitrilor adiționali. Practic încă doi arbitri care să stea în spatele porților și să ajute centralul în deciziile luate. Ideea a funcționat câțiva ani în cupele europene cu unele îmbunătățiri.
Ca orice experiment a avut câteva situații inedite. De exemplu nu era clar dacă putea să intre sau nu în teren un adițional și nu de puține ori eram pe la linia de centru atunci când se juca în careul celalalt și apoi trebuia să fug cu spatele la un eventual contraatac.
Un alt exemplu a fost faptul că trebuia să avem în mână un steag de semnalizare beep, dar fără fanion. Mi s-a părut absolut ilar.
Chiar la un meci neavând atâtea steaguri, arbitri adiționali au luat niște bețe negre doar pentru a păstra o imagine unitară. Dar lăsând la o parte astfel de imagini amuzante a fost un sistem care odată cu plecarea lui Platini a fost eliminat.
Următoarea schimbare semnificativă a fost introducerea sistemului VAR despre care s-a tot scris în ultima vreme așa că nu o să insist.
Având în vedere evoluția atât de rapida de la fluier la VAR, putem să ne imaginam că în câțiva ani vom avea realitate virtuală, inteligență artificială și cine știe ce altceva… Pare prea mult? Deja la gimnastică se folosește IA ca experiment pentru a evalua evoluția gimnastelor în anumite probe așa că nu m-ar mira la un moment dat să apară utilitatea și în arbitraj.
Până atunci în campionatul nostru încă ne mai „bucurăm” de greșelile „omenești”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER