Analiză ProSport despre influența în arbitraj: Cine are fluiere mai multe?
În fotbalul românesc, în spatele scenei se vorbește perpetuu
despre influențe pe care cluburile cu putere și cu ambiții le-ar
avea asupra arbitrilor. Cum funcționează acestea? Cine „umblă” la
cine pentru a-și asigura un avantaj din partea oamenilor cu fluier?
Rămâne doar folclor. Nici nu are cum să fie altfel decât folclor
pentru că subiectul este unul ce ține de Omerta.
În primul rând trebuie să stabilim condiția primordială. Pentru
a putea „ajunge” la arbitri, îți trebuie relații. Apoi, degeaba ai
relații dacă nu ai fonduri, pentru că orice serviciu are prețul
său. Având la îndemână aceste două atuuri, un club poate, sau cel
puțin putea până acum, să „rezolve” arbitrajele la anumite meciuri.
Iarăși, a afla numele arbitrilor înainte de oficializarea
delegărilor este un amănunt foarte important.
Vasile Avram este acum președinte al CCA. A mai fost o dată,
fiind înlocuit la presiunile cluburilor. Ioan Igna a fost departe
de ce se cerea de la omul din această funcție, astfel că Mircea
Sandu l-a readus pe Avram în fruntea arbitrajului românesc. Mai
întâi pentru că UEFA a făcut presiuni pentru reinstalarea acestuia,
dat fiind că a lucrat foarte bine la proiectul de aplicare a
convenției europene în arbitrajul românesc, și apoi pentru că,
amănunt important, Vasile Avram este al treilea membru al
Comitetului de Urgență al FRF, alături de Mircea Sandu și Dumitru
Dragomir, fiind decisiv atunci când se iau diverse decizii
importante.
CFR
CLUJ
S-a vorbit de nenumărate ori că ardelenii stau cel mai bine din
punctul de vedere al arbitrajelor favorabile. S-a avansat și un
raport, 8 la 1 greșeli comise pentru Cluj față de greșelile comise
împotriva acestei echipe în campionatul trecut. Dincolo de asta,
CFR Cluj se bazează pe cea mai bună relație pe care o poate avea
conducerea unui club din Liga I cu liderii FRF. Ca un amănunt de
vodevil, la partida din Supercupă, după care Mihai Stoica a
explodat la adresa lui Marius Avram, au asistat toți șefii
fotbalului românesc. De asemenea, merită amintit că Mircea Sandu
și-a lansat campania electorală la Cluj!
STEAUA
Este de notorietate prietenia dintre președintele Valeriu Argăseală
și Vasile Avram, șeful arbitrilor. „Este cunoscut faptul că sunt
prieten cu Argăseală, dar această prietenie este bazată pe respect
profesional reciproc”, spune Vasile Avram. Steaua pare a avea
intrare și la LPF, grație relației dintre Victor Pițurcă și Dumitru
Dragomir, în ciuda divergențelor dintre Mitică și Gigi
Becali.
DINAMO
Cei din „Ștefan cel Mare” au pierdut mult în influență odată cu
instalarea lui Vasile Avram la șefia CCA. În momentul în care a
fost instalat pentru prima dată ca președinte al arbitrilor, Avram
a fost primit cu ostilitate de către Cristi Borcea, care a făcut
evidente presiuni pentru înlăturarea sa. Cu Igna, Dinamo a părut
mulțumită, dar Avram a revenit acum în fruntea arbitrajului, astfel
că Dinamo nu prea are motive de satisfacție. Dincolo de asta,
Cristi Borcea are încă mulți arbitri prieteni.
FC
VASLUI
Adrian Porumboiu provine din fenomen, astfel că este de presupus că
ar deține și pârghiile necesare și că știe pe ce „butoane” să
apese. Apoi, este în acest moment cel mai prosper dintre
finanțatorii din fotbal, astfel că îndeplinește măcar una dintre
condițiile necesare: banii. „Nici vorbă! NU voi face asta
niciodată, tocmai pentru că am fost arbitru și am fost
intangibil”.
TIMIȘOARA
Marian Iancu și bănățenii săi par cei mai defavorizați din punctul
de vedere al relației și influenței pe care le pot avea asupra
arbitrilor. Este arhicunoscut faptul că Iancu este rebelul în
relația cu FRF, omul care este într-un un permanent duel cu Mircea
Sandu, astfel că e greu de crezut că își poate asigura brigăzi de
„prieteni”.
„Vor mai exista presiuni din partea unor cluburi, dar nu
vom ceda niciodată. Arbitrajul românesc pornește acum pe un nou
drum și asigur că vom avea arbitraje de o calitate mai
bună”, Vasile Avram, președinte CCA.
„Eu nu am fost „butonat” niciodată, așa că mi-ar fi jenă
să „butonez” un arbitru. Ar fi bine să nu se întâmple, dar mă tem
că se va întâmpla”, Adrian Porumboiu, FC Vaslui.
„Sper să pornim toți cu șanse egale, ceea ce nu s-a
întâmplat până acum. CFR Cluj aplică un anume tip de diplomație în
relația cu FRF și pare o rețetă de succes”, Marian Iancu,
președinte Timișoara-