Anamaria Prodan, reacție nervoasă după ce Becali a micșorat salariile fotbaliștilor de la FCSB: „Gigi și Hagi depind de jucători. Nu vă mai plângeți ca babele pe șanț” | EXCLUSIV
Impresarul Anamaria Prodan Reghecampf reprezintă mai mulți jucători de la FCSB, printre care Dennis Man și Darius Olaru, și a reacționat imediat după ce Gigi Becali a decis să le reducă la jumătate salariile fotbaliștilor săi din cauza pandemiei cu coronavirus. Anamaria s-a arătat dezamăgită de faptul că presa a scris despre reducerile salariale din Liga 1.
„Eu discut cu jucătorii pentru că sunt prima care a știut că așa ceva se va întâmpla. Am vorbit și cu patronul Stelei. Și cu jucătorii. Fiecare jucător știe exact situația din România. Fiecare jucător pe care-l reprezint știe legea. Deci atâta dezinformare nu am pomenit. Nu am auzit în Anglia, Spania, Italia așa subiecte. Și așa panică. De 5 zile avem stare de urgență și gata parcă s-a scufundat lumea”, a declarat Anamaria Prodan pentru ProSport.
„Becali, Rotaru sau Hagi depind de jucători”
Anamaria Prodan le-a transmis un mesaj clar și patronilor de club din România: „Faceți toți ceva să ieșim din situația asta, nu vă mai plângeți ca babele pe șanț! Este valabil pentru toți. Mai ales pentru cei din fotbal. Nu mă interesează ce nume poartă fiecare. Hai să găsim soluții bune pentru fiecare parte. Nu să ne facem rău. Să dezinformăm. Nu aduce nimic bun. Dacă toate cluburile vor lua măsuri să le fie bine doar lor, atunci când vor avea nevoie de jucatori și jucatorii vor face să le fie bine doar lor…
Cluburile de fotbal nu există fără jucători! Chiar dacă este patron Becali, Rotaru sau Hagi! Ei depind de jucători. Este clar că acum tebuie să strângem rândurile și să găsim soluții care să avantajeze ambele părți. Bine că vinde numele Prodan, că așa mai apare un titlu de genul «Prodan rupe vestiarul Stelei». Prodan răspunde și informează jucătorii în fiecare secundă despre orice vor să fie informați”.
Gigi Becali a decis să înjumătățească salariile jucătorilor de la FCSB și a declarat pentru ProSport că-i va băga în șomaj tehnic pe Cristi Bălgrădean, Alexandru Stan, Marko Momcilovic și Adrian Popa. (Detalii AICI!)