Anarhie la Rapid

Situația de criză pe care clubul Rapid o traversează a fost anticipată de ProSport încă de acum câteva săptămâni. La ora actuală este greu de spus cum și mai ales dacă se va depăși această perioadă.

Titlul de campioană, fotbal-spectacol, Liga Campionilor, măcar – măcar!!!- finala Cupei UEFA. Nu sunt aberații așa cum orice om normal ar fi tentat să creadă, ci, doar, citate din oamenii care au condus formația giuleșteană. La ora actuală, retrogradarea ori mai rău falimentul sunt mai aproape. Și acesta nu este decât începutul sfârșitului.

Prietenie pe viață cu durată de șase luni

Martie 2008. George Copos și Fathi Taher își făceau unul altuia declarații de prietenie. Se rememorau episoade din negurile post-decembriste când micul investitor Copos era susținut de altruistul om de afaceri de origine arabă. Întoarcerea la origini era de altfel lait-motivul întregii tranzacții: Griro, Atelierele Grivița… După șase luni, totul este dat uitării. Copos și Taher nu își mai vorbesc și chiar dacă se feresc să o spună, deznodământul acestei povești ar putea să fie dat în instanță! Un amănunt interesant este acela că în primăvară, nu Copos l-a rugat pe Taher să preia Rapidul, ci invers. Practic, iordanianul „și-a depus candidatura” într-un moment când, spun surse apropiate giuleștenilor, se trata serios preluarea clubului de către Sorin Ovidiu Vântu.

De ce se acuză reciproc?

Ambele părți se acuză reciproc pentru situația în care se află echipa acum. Copos le-a mărturisit apropiaților că în 16 ani ca patron al Rapidului nu a reușit „performanța” să facă atâtea greșeli. E vorba de un contract de muncă în care un antrenor plătit cu o sumă foarte mare are numai drepturi, despre aducerea pe bani foarte mulți a unor fotbaliști care nu dau randamentul scontat, de administrarea dezastruoasă a unui buget enorm. Pe de altă parte, Taher se plânge că nu a fost susținut decât formal, că a fost lăsat să simtă pe propria piele realitățiile unei lumi total necunoscute pentru el.

12.500.000 £, prețul tranzacției

ProSport a aflat valoarea pentru care Copos a acceptat să renunțe la 80 la sută din Rapid, precum și modalitatea de plată a sumei de 12,5 milioane de euro.

Contractul a fost semnat de părțile implicate în martie și se prevedea achitarea în două tranșe: jumătate din sumă până la sfârșitul lui aprilie și cealaltă jumătate la finalul lunii septembrie. Ulterior, un alt act adițional prevedea amânarea primului termen până la finele lui iulie.

„N-a plătit!” și „Aștept banii!”

O sumă de aproximativ 6 milioane de euro reprezintă motivul pentru care relațiile dintre cei doi, se poate zice deja foști parteneri, au ajuns la limita înghețului. Pe de o parte, apropiați ai lui Taher susțin că iordanianul așteaptă acești bani din partea Rapidului pentru a se putea retrage, sătul de faptul că a investit fără vreun rezultat. Din tabăra lui Copos se reclamă faptul că până acum nu s-a plătit niciun cent din suma tranzacției inițiale. Fiecare dintre părți face referire la contractul respectiv și la nerespectarea unor clauze, iar cuvântul „judecată” este folosit tot mai des prin birourile de la Griro și Ana Holding.

Alt investitor sau Faliment

Ceea ce interesează cel mai mult este ce se va întâmpla cu echipa. Copos a spus că nu vrea să mai audă de Rapid: „Nu mai pot! Am zis că s-a terminat, s-a terminat. Nu mai revin în Giulești”, Taher dă semne din ce în ce mai clare că se va retrage: „Nu mai bag niciun ban până nu se lămuresc lucrurile cu domnul Copos”. Din această confruntare, echipa va suferi cel mai mult. Cine va asigura bugetul deplasărilor? Cine va plăti salariile fotbaliștilor? Ce se va întâmpla cu echipa? Sunt numai câteva întrebări la care nici unul, nici celălalt nu știu ce să răspundă. Nu pot și nu vor… Posibilitatea să apară un nou investitor pare la ora actuală singura modalitate de salvare a lucrurilor pentru Rapid. Se vorbește deja din nou de Vântu, Iancu, Porumboiu…Varianta cealaltă? Falimentul!

"Dacă domnul Copos nu vrea să mai investească, să iasă și să spună că echipa e de vânzare. Vrem explicații pentru ce se întâmplă, să știm de ce vrea să plece Taher" – Gigi Corsicanu, președinte LSR


"Nu mai dau bani la Rapid atât timp cât nu lămuresc anumite lucruri cu domnul Copos. Știe foarte bine ce trebuie să lămurim"
– Fathi Taher, patron Rapid

"Domnul Taher poate să vândă acțiunile, poate să facă orice. Pot să le vând și eu, dar domnul Taher are prima opțiune. Dacă nu le vrea dânsul, atunci aș putea să le cedez oricui" – George Copos, acționar Rapid

Publicat: 21 10. 2008, 23:13
Actualizat: 27 10. 2008, 17:45