OFICIAL. Mijlocașul de la CFR Cluj va semna cu un club de tradiție din Olanda. Formația din Gruia a făcut anunțul

CFR Cluj a renunțat la serviciile lui Anas Tahiri, jucător care nu a impresionat sub comanda lui Dan Petrescu. Mijlocașul cu dublă cetățenie, belgiană și marocană, s-a înțeles cu Heerenveen, formație de tradiție din Olanda, iar mutarea ar putea fi anunțată în scurt timp.

Tahiri (26 de ani) spera în vară să-și relanseze cariera, sub comanda lui Marius Șumudică, care l-a utilizat de șase ori în acest sezon. După instalarea lui Dan Petrescu pe banca tehnică, jucătorul a primit și mai puține șase. A mai bifat doar o prezență, iar ulterior nu a mai contat pentru tehnicianul adus să cucerească din nou titlul în Gruia.

Anas Tahiri, fostul jucător al lui CFR Cluj, va semna cu Heerenveen, din Olanda

Publicația olandeză Telegraaf anunță revenirea în Țările de Jos a lui Anas Tahiri. Mijlocașul s-ar fi înțeles deja cu Heerenveen pentru un contract pe doi ani și jumătate.

Ulterior, mutarea a fost oficializată și de CFR Cluj.

Formația batavă se află pe 10 în competiția internă, după ce a acumulat 25 de puncte în 18 runde disputate.

Tahiri a mai evoluat în Olanda timp de trei ani la RKC Waalwijk, formația care l-a transferat din Belgia, de la Lierse SK.

În urmă cu câteva zile, Dan Petrescu recunoștea într-o conferință de presă că fotbalistul cu origini marocane nu mai face parte din planurile sale, motiv pentru care nu va fi prezent în cantonamentul din Spania.

„Eu consider că am adus un jucător bun, e vorba despre Tahiri. Poate face diferența. Când l-am urmărit, eu nu am crezut că a venit la echipa asta. Nu am crezut! Știam că Besiktas a vrut să plătească pentru el o sumă de bani în 2019, și nu s-au înțeles cu echipa din Olanda să îl aducă. Uite că Marian Copilu (n.r. – președintele echipei la acea vreme) a reușit să îl aducă!”, declara Marius Șumudică după transferul lui Anas Tahiri la CFR Cluj.

Publicat: 07 01. 2022, 17:55
Actualizat: 07 01. 2022, 17:57