Tehnicianul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat sâmbătă seară, după înfrângerea, cu scorul de 2-3, din meciul cu Rapid, din etapa a VI-a a Ligii I, că a fost un joc „nebun” și că clujenii s-au „bătut singuri”.
„A fost un meci nebun, cu o primă repriză bună de tot, în care am surclasat Rapidul, dar apoi a intervenit relaxarea, iar Rapid, împinsă de la spate de suporteri a revenit. Am pățit azi ce a pățit Oțelul cu noi la Galați. Ne-am bătut singuri, am pierdut pe prostia noastră. Din păcate s-a rupt totul la noi după ieșirea lui Ronny, iar aceste trei puncte o să vedeți că o să fie extrem de importante la finalul campionatului„, a spus Andone.
Ioan Andone a precizat că CFR Cluj a pierdut la acest meci doi jucători, care s-au accidentat: „Din păcate în afară de cele trei puncte am pierdut alți doi jucători, pe Vass care din ce mi-a spus medicul are fractură de metatarsiene și Ronny care la fel are probleme. Cred că Tudor a greșit grav la Vass, pentru că nu poți să dai doar galben pentru fractura pe care a suferit-o el„.
Tehnicianul a precizat că pentru prima dată în carieră a schimbat echipa de la un meci la altul. „Am greșit mult, am folosit alți jucători, e prima dată în cariera mea când schimb echipa de la un meci la altul, deși această echipă putea să câștige azi. Eu le-am dat o șansă și uite așa se întâmplă. Dar cu Basel o să vedeți altă echipă„, a afirmat el.
Întrebat dacă regretă că nu a folosit „echipa standard”, Andone a răspuns: „Nu există echipă standard la CFR. Nu există CFR 2, chiar nu vreau să jignesc pe nimeni. Am acceptul conducerii să schimb jucătorii și o voi face anul ăsta. Chiar vă spun de acum, cu Petrolul o să schimb nouă jucători. Pentru că așa a fost construit lotul, cu jucători mulți, iar dacă ne ajută Dumnezeu și trecem de Basel, o să mai vină un superjucător„.
Ioan Andone a spus că nu știe dacă a fost corect penaltiul acordat rapidiștilor. „Nu știu dacă a fost penalti la acea fază, portarul meu mi-a spus că a fost și îl cred, pentru că nu are de ce să mă mintă, dar nu pot să mă gândesc la asta, nu din cauza lui Tudor am pierdut noi azi„, a declarat Andone.
Referitor la faptul că fanii rapidiști au cerut demisia lui Ioan Ovidiu Sabău la pauză, el a precizat că suporterii Rapidului sunt „pătimași”: „Suporterii erau supărați, noi conduceam cu 2-0, iar în Giulești fanii sunt pătimași. Sabău are un mare merit, a făcut două schimbări foarte bune la pauză. Neluțu poate să facă o echipă bună aici”.
Ioan Andone a mai spus că atacantul Adrian Mutu a avut o ofertă serioasă de la clujeni. „A fost ceva serios cu Mutu, a avut o ofertă pe masă de la noi, dar dacă nu a acceptat e treaba lui. La noi era contract de un an. Acolo (n.r. – la Ajaccio) i-au dat doi ani, dar nu vreau să vorbesc prea mult despre asta„, a adăugat tehnicianul.
Echipa Rapid a învins, sâmbătă seară, cu scorul de 3-2, formația CFR Cluj, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I, în care a jucat în inferioritate numerică din minutul 29 și a revenit după ce la pauză era condusă cu 2-0. Golurile învingătorilor au fost marcate de Ilijoski ’49 și Grigore ’61 (penalti), ’69. Pentru CFR Cluj au înscris Ronny ’14 și Maftei ’19.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER