Ando atacă Steaua:** „Să-l vedem pe Bourceanu într‑un meci de care pe care!”
„M-am uitat să o văd pe Manchester United” sau „Echipa lui Ferguson a fost destul de slabă în meciul de la Cluj și totuși a bătut lejer”, sunt doar câteva afirmații ale managerului Stelei, care au enervat oficialii din Gruia. În urma acestor declarații dinspre Ghencea, Ioan Andone s-a dezlănțuit aseară la adresa steliștilor, cu puțin timp înainte de începerea meciului de pe Național Arena: „Sunt uns cu toate alifiile și nu îmi mai e frică de niciun meci. Însă, sunt de ani buni în fotbal și văd că deja în Ghencea se fac statui”. Apoi, „Fălcosul” a continuat pe un ton ridicat: „Haideți să vedem de ce sunt în stare cu FC Copenhaga, cu un arbitraj străin corect, cu 50.000 de spectatori în spate, iar apoi să vorbim și să ne dăm mari. Să-l vedem pe Bourceanu într‑un meci de care pe care. Să-l vedem apoi și în partida cu noi și după aia să ne lăudăm. Eu am câștigat la viața mea ca antrenor trei campionate cu umilințe și chin și nu am făcut tămbălău”.
Le dă „extemporal” jucătorilor săi
Ioan Andone a lăsat apoi să se înțeleagă că Steaua nu l-a impresionat cu nimic, însă își va lua măsuri de precauție pentru meciul direct. Antrenorul este încrezător că nu o să piardă duminică pe Național Arena, deși nu-i va putea folosi pe Kapetanos, Sougou și Bastos. „Cei de la Steaua au o oarecare prospețime fizică, dar joacă într-un sistem 4-2-3-1 în care nu se schimbă nimic. Dacă nu joacă Chipciu, joacă Tănase și tot așa. Băieții ăștia ai mei au mai învățat și ei câte ceva despre Steaua. I-am pus să se uite la meciurile Stelei, la jocul cu Copenhaga, că ăștia ai mei nu prea se uită la televizor. O să le dau extemporal și o să-i întreb despre jocul adversarilor noștri de duminică”, a încheiat, mai în glumă, mai în serios, Ioan Andone la DigiSport.