Ando către jucători: „Luați-l tare pe Zicu!”
Ioan Andone știe că dacă Ianis Zicu prinde o zi bună, poate
decide fără probleme soarta unui meci. Cunoscând asta, tehnicianul
este decis să ia o serie de măsuri menite să îl anihileze pe fostul
său elev de la Dinamo.
Cea mai importantă este aceea că machidonul va avea mâine un om la
marcaj menit să îl urmărească și să îl blocheze pe jucătorul
bănățenilor. Ando e convins că numai printr-un marcaj om la om,
Zicu poate fi blocat cu succes. În ciuda faptului că Ianis nu mai e
cel de la începutul aventurii sale la Timișoara, dinamoviștii
continuă să-l considere principalul pericol: „Are o dorință mare de
răzbunare, vrea să ne bată cu orice preț”.
Metoda este una tipică tehnicianului dinamovist, care a mai folosit
această tactică în meciurile importante.
La fel cu
Stancu și cu Dina
În partida cu Steaua (2-1), Andrei Mărgăritescu a fost desemnat
să îl păzească pe Bogdan Stancu, iar în partida de Cupă cu
Universitatea Craiova (4-2 d. p.), Djakaridja Kone l-a marcat pe
tot terenul pe Mihai Dina. Iar surprizele lui Ando pentru Poli nu
se opresc aici!
Se
sfătuiește cu jucătorii
După consultări cu fotbaliștii, Andone va mai propune și alte
sugestii de anihilare a lui Zicu. „Îi voi întreba la ședința
tactică ce cred ei despre Alexa, despre Zicu, voi vedea
cunoștințele lor”, a dezvăluit ieri Ando. Din câte se pare, la
comanda „Fălcosului”, Ianis Zicu va fi luat mai „tare” la debutul
partidei, pe considerentul că este un jucător de moral, care se
enervează destul de repede dacă nu îi iese jocul de la
început.
112 partide a
jucat Zicu pentru Dinamo în Liga I, reușind să înscrie de 26 de
ori
13 meciuri
a prins Zicu în tricoul lui Poli, reușind 8 goluri
53 de meciuri în
Liga I a activat Zicu sub comanda lui Ioan Andone, perioadă în care
a marcat de 18 ori