Ando, din vară! **”Ion Marin a luat Cupe și titluri, stă până în mai”

Dinamo iese din criză cu Ion Marin. După Badea, și Borcea îi dă
credit antrenorului de casă din Ștefan cel Mare! Cristi Borcea
spune că varianta Andone a căzut pentru că este legat de arabi până
în vară.

„Andone nu poate veni până în mai, când i se termină contractul.
Bergodi e sub contract cu Steaua, astfel că Ion Marin va conduce
echipa. Am încredere în el, e un antrenor valoros, a fost
întotdeauna aproape de Dinamo, a câștigat Cupe și titluri la
Dinamo”
, a spus Borcea.

Președintele dinamovist a mai afirmat că a cerut arbitri străini
pentru meciul de duminică, din deplasare, cu FC Brașov:

„Am făcut hârtie pentru a cere arbitri străini la Brașov încă de
acum șapte-opt zile, conform regulamentului, pentru că știm ce s-a
întâmplat la jocurile cu Craiova, cu Internațional și cu Mediaș la
care au fost arbitri români. Când au fost arbitri străini, am fost
arbitrați corect”,
a încheiat Borcea

Publicat: 14 10. 2009, 18:50
Actualizat: 14 10. 2009, 19:09