Ando e decis: „Titlul sau plec”
Ioan Andone nu umblă cu jumătăți de măsură: tehnicianul
roș-albilor spune că echipa sa va mai avea șanse la titlu doar dacă
va câștiga ultimele două meciuri din 2010 și e tranșant: „Nu mai
rămân din vară dacă nu luăm campionatul!”.
Ratarea titlului în Liga I va schimba dramatic situația la Dinamo.
Iar unul dintre cei a căror soartă în „Ștefan cel Mare” depinde de
îndeplinirea obiectivului este Ioan Andone. Tehnicianul și-a
exprimat ieri în Fanatik dorința de a demisiona în cazul în care nu
va câștiga campionatul la vară: „Nu voi pleca în iarnă, nu
obișnuiesc să las munca la jumătate. Dar, la sfârșitul sezonului,
dacă nu luăm titlul, plec!”. Tehnicianul a calculat și șansele
„câinilor” în lupta pentru titlu și a explicat că totul depinde de
rezultatele pe care Dinamo le va obține în cele două meciuri pe
care le mai are de disputat în 2010, cu Astra și cu Sportul. „Când
pierzi 5 meciuri din 17, greu mai poți să speri la titlu. Dacă vom
ajunge însă la cinci puncte de lider după aceste două etape,
lucrurile se schimbă”, a afirmat antrenorul dinamovist.