Ando s-a surprins singur!** Vezi cum a pregătit meciul cu CFR

Ioan Andone i-a surprins aseară pe toți fanii lui Dinamo, când
din formula de start s-a observat lipsa lui Gabi Torje, Adrian
Scarlatache, Marius Alexe și Valeriu Bordeanu. Din păcate pentru
„câini”, acest lucru s-a văzut și pe teren, Niculae &Co.
nereușind să se regăsească.

Absența numărul unu din garnitura alb-roșiilor a fost, fără
îndoială, Gabi Torje. În ciuda faptului că toată săptămâna s-a
știut că mijlocașul dreapta este incert, eforturile medicilor îl
făceau încrezător pe Ando că va putea să conteze pe cel mai valoros
jucător al său. Cu toate acestea, înaintea partidei, cei doi au
avut o discuție, rezultatul fiind unul nesatisfăcător pentru ambele
părți, iar Torje a luat loc pe banca de rezerve.

Diabate,
eșec total

Nici celelalte mutări nu i-au ieșit tehnicianului dinamovist.
Nemulțumit de evoluțiile lui Rubio, „Fălcosul” dorea să-l
titularizeze pe partea dreaptă pe Scarlatache, însă și acesta s-a
accidentat, iar spaniolul a jucat din primul minut. Titularizarea
lui Diabate a surprins total, în condițiile în care Bordeanu și-a
făcut treaba bine pe partea stângă a defensivei dinamoviste în
ultima vreme și era apt de joc. Andone l-a și introdus pe fostul
fundaș al Unirii la începutul reprizei secunde, nemulțumit de jocul
făcut de ivorian. În avanposturi, Marius Niculae a fost vârf
retras, în spatele lui Andrei Cristea, dar nici această mișcare n-a
adus nimic notabil pentru „câini”.

Publicat: 08 11. 2010, 09:27
Actualizat: 08 11. 2010, 09:39