Ioan Andone a mai pierdut un meci, dar despărțirea de antrenor nu se poate produce peste noapte, așa cum ar dori mai multe persoane din club.
A explicat chiar tehnicianul la conferința de presă: „Trebuie să fie o analiză înainte de a schimba ceva. Dar dacă voi fi demis, atunci le voi da mâna șefilor, le voi ura succes!”. Cum se traduce declarația antrenorului? Simplu: Andone are stipulată în contractul său o clauză de reziliere de circa 400.000 de euro dacă va fi demis, de aceea așteaptă cât se poate de liniștit decizia acționarilor, oricare ar fi ea. Iar șefii, deși caută deja un alt nume pentru banca tehnică, ezită să îl demită pe antrenor și speră la o rezolvare amiabilă.
Altfel, Ando a acuzat arbitrajul. „Mi se par lucruri necurate întâmplate împotriva noastră! Penalty nu a fost, iar Andrei Cristea a fost eliminat aiurea. Să-l dai afară așa, nemeritat… Și asta de la cel mai bun arbitru din țară…”, a conchis tehnicianul.
„Îi acordăm credit în continuare lui Ioan Andone, nu neapărat pentru că vrem să respectăm un contract, ci pentru că avem încredere în munca lui” Nicolae Badea, președinte Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER