Telenovela dintre acționarii dinamoviști și Ioan Andone pare a se apropia de sfârșit. Dacă până acum tehnicianul a negat existența unei oferte concrete din partea lui Cristi Borcea, în momentul de față lucrurile s-au schimbat.
Din câte se pare, acționarul dinamovist i-a făcut o ofertă scrisă fostului antrenor din „Ștefan cel Mare”, timpul de gândire fiind însă destul de mic. Sătul de atâtea discuții neconcretizate, Cristi Borcea i-a dat ultimatum două zile lui Andone, timp în care tehnicianul trebuie să se decidă. După acest termen, Borcea urmează să iasă în față cu verdictul în fața presei: „Ne-am înțeles cu Ando” sau „Așa cum am spus, Țălnar este antrenorul nostru”. „Fălcosul” își poate decide singur soarta, ziua de naștere a lui Cristi Borcea, care este mâine, fiind ultima din termenul dat de investitorul dinamovist. Îl dorește și Alania Vladikavkaz
Numai că, șansele ca Andone să accepte oferta lui Borcea nu sunt chiar foarte mari. Antrenorul are mai multe propuneri de la cluburi din străinătate, cea mai serioasă fiind din Liga a doua rusă. Alania Vladikavkaz, fosta formație a bunului prieten al lui Ando, Mircea Rednic, i-a făcut o ofertă tentantă tehnicianului, iar acesta urmează să dea răspunsul zilele viitoare.
250 de mii de euro este salariul anual pe care îl solicită Ioan Andone pentru a o antrena pe Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER