Andone a sosit în țară!** „Nu voi negocia cu Dinamo, n-am rezolvat nimic cu Al Ahli!”
Tehnicianul Ioan Andone a sosit în această dimineață în România.
Deși este așteptat cu brațele deschise în Ștefan cel Mare de Borcea
și Turcu, „Fălcosul” spune că lucrurile sunt departe de a fi
rezolvate.
Antrenorul, care și-a manifestat în repetate rânduri intenția de
a reveni la Dinamo, spune că încă nu și-a reziliat contractul cu Al
Ahli, motiv pentru care nu va negocia cu „roș-albii”.
„Am venit în București pentru că am primit două zile libere
de la club și am de rezolvat niște probleme personale. Nu pot să
vorbesc de nicio negociere cu Dinamo pentru că nu am rezolvat nimic
cu Al-Ahli. Președintele clubului nu a fost prezent la meciul de
joi. Dacă va fi să negociez cu Dinamo, voi anunța public, nu am
niciun secret, dar mai mult de atât nu pot să spun. Eu am precizat
ce vreau încă de acum câteva zile, să vedem ce va fi. Duminică am
antrenament cu Al-Ahli și trebuie să mă întorc”, a spus
Andone pentru NewsIn, citat de Sport.ro.
Potrivit declarațiilor președintelui executiv al FC Dinamo,
Cristian Borcea, Andone este favorit să îl înlocuiască pe Dario
Bonetti pe banca tehnică a echipei „alb-roșii”, dacă își va rezilia
contractul cu Al Ahli.
„Am o listă cu trei antrenori, Andone, Andone, Andone.
Altă variantă nu există, Andone face eforturi să găsească o soluție
de a ajunge în Ștefan cel Mare, pentru că el are o mentalitate de
învingător, dar îl accept cu o singură condiție – manager general,
pentru că nu mai vreau să am de-a face cu echipa și cu tot ce ține
de asta. Totul depinde de Andone, noi ținem legătura cu el, m-a
bucurat enorm dorința lui de a reveni. Azi sau mâine sigur se
decide și toți acționarii sunt de acord ca el să vină la
Dinamo”, a spus Borcea, care a evitat să precizeze dacă va
plăti clauza de reziliere a lui Andone cu Al Ahli Dubai.