Andone acuză: „Dacă Steaua cere control antidoping pleacă de aici luni dimineață!”
Ioan Andone se află la unul dintre cele mai importante meciuri
din carieră. „Eternul derby” poate însemna revirimentul pentru o
echipă aflată la unul dintre cele mai proaste starturi de sezon din
istoria recentă, dar poate fi și sinonim cu ultimul meci pe banca
lui Dinamo, în caz de eșec.
Dinamo va ataca în „unicul derby”, garantează „Fălcosul”, pentru că
altfel nu are șanse. În măsura în care apărarea este călcâiul lui
Ahile și atacul este unul stelar, câinii sunt forțați să se ducă
peste adversari.
„Trebuie să le oferim suporterilor un meci bun și cele trei
puncte. Asta e cel mai important. E ultima noastră șansă de a
rămâne în plutonul fruntaș, este un meci capital pentru proiectul
din acest an. Un punct nu este de ajuns. Voi face o echipă de atac,
nu m-am apărat în aceste 10 etape. Steaua are o echipă foarte
puternică, cu o apărare bună, au primit gol doar din lovituri
libere. Andrei Cristea este suspendat și avem mici probleme de
sănătate la unii jucători. Dacă nu câștigăm, ne propunem alt
obiectiv, calificarea în Europa League, dar nu vorbim de
retrogradare. Nu vreau să comentez ce-a spus domnul Dumitru
Dragomir. Nu avea cum să i se ierte cartonașul roșu lui Cristea, e
logic.„, a spus Andone într-o conferință de presă.
Steliștii au cerut control anti-doping la meciul direct, fiind
convinști că unii dintre „câini” folosesc substanțe interzise.
Becali chiar l-a nominalizat pe N’Doye, dar Ando își apără echipa
și este ironic la adresa adversarilor.
„Dacă cer control antidoping pleacă de-aici mâine
dimineață, noi doar trecem strada. Nu avem astfel de probleme cu
jucătorii, dar ei parcă au în lot un jucător care a avut probleme
cu astfel de substanțe.„, a conchis „Fălcosul”.