Dinamo – Steaua 3-1. Trupa lui Ioan Andone s-a impus în fața rivalei de o viață după un meci început dezastruos de jucătorii roș-albi. Steaua a deschis scorul prin Fernando Boldrin după un penalty acordat în secunda 10 de centralul Ovidiu Hațegan, iar tehnicianul lui Dinamo vorbește despre o eroare în lanț a elevilor săi.
Totuși, Andone a ținut să-și felicite echipa pentru modul în care a reușit să revină în meci. „Am arătat caracter”, spune Andone, mulțumit de evoluția echipei sale după un prim sfert de oră controlat de oaspeți.
„În primul minut ne-au surprins, a fost o ieșire întârziată a lui Penedo, Golubovic a sărit mai bine la cap decât Nedelcearu, Romera nu a strâns… Asta e, au fost multe erori.
Am dat dovadă de caracter până la urmă, am arătat agresivitate și nu e puțin lucru să-i dai 3 goluri Stelei după ce te și conduce cu 1-0. Noi am intrat în meci abia în minutul 15-20. Am avut o cădere, dar am demonstrat că suntem o echipă bună și un grup unit pentru că n-am mai căzut după.
Echipa a arătat bine în teren astăzi și eu cred că a fost un spectacol frumos. Poate puteam și mai mult, dar importante sunt cele trei puncte.
Au fost discuții de care mai târziu îmi pare rău Între noi, oameni din aceeași meserie, nu ar trebui să-și facă loc astfel de discuții”, a declarat Ioan Andone imediat după meci, la Dolce Sport.
Dinamo București a câștigat meciul cu FC Steaua București de pe Arena Națională, scor 3-1, miercuri, în etapa a 18-a din Liga 1.
Au marcat: Hanca – penalty 37′, Nedelcearu 45+5′, Nemec 59′ / Boldrin 4′. În urma acestui rezultat, Dinamo ocupă locul cinci în clasament, cu 29 de puncte, iar Steaua se află pe prima poziție, cu 34 de puncte.
0-1: Steaua obține un penalty, după doar câteva secunde de la lovitura de start. Tamaș a trimis o pasă lungă, Boldrin a prelungit inteligent cu capul, iar De Amorim a fost faultat în careu de Penedo, care a intrat mult prea energic în încercarea de a-l bloca pe jucătorul roș-albaștrilor. Boldrin a executat impecabil lovitura de la 11 metri.
1-1: Lovitură de la 11 metri în favoarea gazdelor, după un duel între noul intrat Pintilii și Busuladzic. Hanca a transformat și a restabilit egalitatea, deși execuția lui nu a fost una foarte bună.
2-1: Gazdele preiau conducerea exact înainte de pauză, prin Nedelcearu. Fundașul „câinilor” a primit o mingea în careu de la Hanca și, profitând de marcajul prea larg al lui Momcilovic, s-a întors și l-a învins pe Niță cu un șut plasat.
3-1: Nemec majorează diferența de pe tabelă, înscriind în poarta goală, după o eroare uriașă în urma lipsei de comunicare între Niță și Tamaș.
Dinamo: Penedo – Romera, Nedelcearu, Maric, Filip – Hanca (Mahlangu 66′), Busuladzic, Nistor – Rotariu, Nemec (Gnohere 76′), Lazăr (Ceccarelli 85′). Antrenor: Ioan Andone.
Steaua: Niță – Ov. Popescu, Tamaș, Toșca, Momcilovic – Bourceanu (Jakolis 53′), Muniru (Pintilii 33′) – A. Popa, Boldrin, De Amorim – Golubovic. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
Cartonașe galbene: Nemec 71′, Busuladzic 88′ / Pintilii 37′, Popescu 68′.
Cartonașe roșii: -.
Arbitri: Ovidiu Hațegan (Arad), Octavian Șovre (Oradea), Sebastian Gheorghe (Suceava), rezervă: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe).
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea), Viorel Ilinca (Pitești).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER