Ioan Andone este realist și recunoaște că norocul l-a însoțit spre titlul de campion cu CFR Cluj. „Fălcosul” ține însă să-i mulțumească și fostului antrenor al CFR-ului, Jorge Costa, despre care spune că a menținut echipa sus și a contribuit extrem de mult la acest rezultat.
„A fost foarte greu, a și jucat foarte bine „U”, au condus cu 2-0, a fost acea eliminare și am profitat. Ă‚sta este fotbalul, trebuie să ai și un noroc. Poate n-am fost cei mai buni cu „U”, dar am luat cele trei puncte care ne asigură titlul.
Trebuie să recunoaștem că, de când am ajuns aici, am avut șansă. Am câștigat trei meciuri în ultimele minute. Trebuie să-i mulțumim și lui Jorge Costa, este și meritul lui, el a adus echipa sus. „U” a jucat foarte inteligent cu noi, ne-a lăsat să dominăm, ca să ne lovească pe contraatac.
Cum sărbătorim? Mergem în cantonament în această seară și mâine voi stabili care va fi echipa pe care o voi băga cu Steaua. O să fac niște schimbări, pentru că nu poți să folosești aceeași jucători tot timpul. Am avut o săptămână infernală”, a declarat Ioan Andone la DigiSport.
„Feroviarii” vor primi inele de campioni din partea ProSport, în cadrul unei ceremonii programată imediat după meciul cu Steaua, de duminică. ProSport premiaza pentru al cincilea an consecutiv campioana României cu inele de campion!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER