Andone: „Balaj este cel mai bun arbitru din România, poate să ducă un meci fără greșeli”
Ioan Andone a declarat că are încredere în Cristi Balaj,
arbitrul care va conduce la centru Oțelul – Dinamo, și consideră că
este capabil să ducă un meci până la capăt fără greșeală.
„Cristi Balaj este cel mai bun arbitru din România.
Poate să ducă un meci fără greșeli. Au fost greșeli de arbitraj la
CFR – „U”, dar este presiune mare și pe arbitri. Până la urmă, dacă
se termina 0-0, „U” putea să câștige la „bare” pentru că au fost
foarte spectaculoase”, a declarat Ioan Andone într-o
conferință de presă
„Trebuie să ne obișnuim cu salarii mai mici. Peste tot au
scăzut salariile, nu doar în fotbal. Transmit și eu presiune asupra
jucătorilor, doar nu pot să-i las să stea relaxați. Asta este
meseria pe care ne-am ales-o. Trebuie să rezistăm și să nu cedăm.
Pentru Dinamo, sezonul este compromis dacă echipa termină pe locul
patru”, a mai adăugat antrenorul „câinilor”
Ioan Andone consideră că ar trebui să fie transmise în direct
doar trei partide din fiecare etapă pentru ca spectatorii să se
întoarcă pe stadioane, chiar dacă bugetele cluburilor vor fi
afectate de acest lucru.
„Nu știu dacă fotbalul e prea slab, dar cred că lumea se
și satură… Părerea mea e că ar trebui să se televizeze doar trei
meciuri pe etapă. De ce să se televizeze tot timpul Dinamo? Sau
Steaua, sau Rapid? Televizezi trei meciuri pe etapă și să vedeți că
vine lumea la stadion, eu sunt convins de asta. Nu va reveni acum,
la anul, pentru că nu se va televiza. Lumea devine comodă, dar nu
numai suporterii dinamoviști.
Sunt supărați pe noi pentru rezultate, pentru stadion,
pentru că nu am câștigat un trofeu de trei ani, și ei au dreptate
în fond. Și pe alte stadioane e aceeași situație. Și la Vaslui, și
la Timișoara. Sunt prea multe emisiuni televizate și pre multe
meciuri, trebuie să se facă un studiu. Nici la Steaua-Dinamo nu
știu dacă se va umple stadionul”, a declarat Andone,
vineri, într-o conferință de presă.
La licitația organizată de LPF pentru drepturile de televizare a
partidelor din Liga I în următoarele trei sezoane, numai trei
pachete au fost adjudecate, dintre cele nouă scoase la licitație.
Astfel, RCS&RDS a câștigat primul pachet de meciuri din Liga I
scos la licitație de Liga Profesionistă de Fotbal, Romtelecom, pe
cel de-al doilea, iar Antena 1, pe ce de-al optulea, pentru
celelalte pachete nelicitând nimeni.