Andone confirmă:** „Varga și Bălan nu sunt singurii de pe lista mea”
Ioan Andone a confirmat faptul că Dinamo este interesată de
achiziționarea cuplului Dacian Varga-Tibi Bălan, dar și de unii
jucători de la ȚSKA Sofia, fosta echipă a „Fălcosului”.
Astfel, Cristi Borcea și Giovani Becali au avut azi
o întâlnire cu Vasile Șiman în vederea trecerii celor doi
ex-rapidiști în Șetfan cel Mare. „Nu-i dorim doar pe
Varga și Bălan, ci sunt mai mulți jucători pe lista
noastră”, a spus Andone.
În privința bulgarilor doriți de Ando,
ProSport a anunțat în ziarul de azi care sunt aceștia. Mai
exact, e vorba de un portar, Zdravko Chavdarov, și de doi fundași
centrali, Pavel Vidanov și Apostol Popov (toți trei de la ȚSKA
Sofia). „E adevărat că negociem și transferul unor jucători
bulgari, dar mai este până la finalizarea tratativelor”, a
mai spus noul tehnician al „câinilor”, adăugând apoi că este timp
berechet pentru completarea lotului: „Avem timp să analizăm
toate variantele și sper ca până la reluarea pregătirilor să știu
pe cine mă pot baza. O să vedem ce va fi și cine își dorește să
joace la Dinamo”.