Andone: „Craiova merită să rămână în Liga I, dar nici publicul nu mai are răbdare cu echipa”
Antrenorul dinamovist Ioan Andone și-a exprimat regretul pentru
iminenta retrogradare a Craiovei, spunând că oltenii au demonstrat
în cea de-a doua repriză că ar merita să rămână în Liga I. Apoi,
tehnicianul a explicat de ce a ales să nu-i folosească deloc în
Bănie pe Bărboianu și Găman.
„Sunt bucuros că am reușit să luăm 3 puncte, chiar dacă nu
am avut un tempo foarte bun. Îmi pare rău de Craiova, ar merita să
rămână în Liga I, dar nici publicul nu mai are răbdare. Au avut o a
doua repriză bună, dar suporterii s-au îndepărtat de echipă. Găman
și Bărboianu nu au nicio vină pentru situația actuală a Craiovei.
Mereu jucătorii olteni au ajutat foarte mult Dinamo, de la Balaci
și Cămătaru încoace. Nu i-am folosit astăzi, pentru că nu am vrut
să le complic viața. Am discutat cu ei și am decis acest lucru, mai
ales că aveam opțiuni.
Ne mai trebuie 3 puncte ca să ne asigurăm locul 4, pentru că la
meciuri directe stăm mai bine decât Steaua și rapid. Vine acum
meciul cu Bistrița din Cupă, cele două goluri din tur ar trebui să
fie suficiente pentru calificarea în finală.
Nu am fost constanți în acest campionat, am pierdut multe puncte
acasă, iar o echipă campioană câștigă majoritatea meciurilor de pe
teren propriu”, a spus Ioan Andone la gsptv.