Andone: „Dacă nu luam titlul, mă lăsam un an de fotbal!”

Ieri, ora 10:30, zona Arcului de Triumf. Aria de acoperire a emisiunii ProMotor, locul unde Roxana Ciuhulescu (foto mic) își aduce invitații pentru parada cailor putere. Iar Ioan Andone, omul care a făcut recent istorie la Cluj, nu putea lipsi.

La ora stabilită, s-a prezentat elegant și tonic, așa cum îi stă bine unui campion. Dialogul a început brusc, aproape la fel de în forță precum a dominat CFR-ul Liga I. „S-a terminat campionatul, însă vacanța mea va fi una agitată. Mai avem de transferat jucători, de întărit stafful tehnic, deci mai e de muncă“, a început Ando.

Urmează întrebarea despre aducerea lui Dică în Gruia, iar răspunsul va face, probabil, să curgă multă cerneală în ziarele de specialitate: „Noi n-am renunțat la Dică, pentru că nu noi am fost primii care am dorit schimbul lui cu Fabbiani. Totuși, mutarea trebuie gândită foarte bine, pentru că CFR s-ar putea despărți de un jucător foarte bun”.

Antrenorul campioanei nu și-a putut stăpâni admirația pentru decarul Stelei, pe care îl și vede jucând alături de Trică în Liga Campionilor: „Dică e un jucător excepțional. Știm cu toții că a fost golgheterul Stelei în grupele Ligii. Mi-ar plăcea să-l așez lângă Trică în atac, dar vom vedea ce va fi”.

Timpul parcă a trecut mai repede decât mașinile din zona zero a Capitalei. Nu putea fi evitată, însă, o discuție despre ceea ce s-a întâmplat cu CFR-ul. „Turul a fost impecabil. Cel mai bun din cariera mea!“, spune Ando. Privirea i se încruntă când vine vorba despre retur, iar asta se vede în ciuda ochelarilor de soare.

„Am avut perioade grele, însă am găsit sprijin în conducere. Am avut un moment în care echipa nu se regăsea, deși eram pe primul loc, iar Steaua se apropia periculos. Domnul Paszkany m-a chemat la dânsul și mi-a spus că, dacă îi aduc un trofeu dintre cupă și campionat, atunci dânsul e mulțumit. Nici nu vă închipuiți cât a contat asta pentru mine. Dacă n-aș fi câștigat titlul, deziluzia ar fi fost atât de mare, încât aș fi făcut o pauză de un an. M-aș fi apucat de altceva, vedeam eu. La cum am condus în Liga I, era greu de suportat să pierdem titlul pe ultima sută de metri“, recunoaște tehnicianul campion.

Tehnicianul CFR-ului are mai mulți jucători români în vizor pentru campionatul viitor, forțat fiind de recenta decizie a FRF privind numărul de fotbaliști autohtoni ce va trebui să se regăsească obligatoriu pe foaia de joc.

„Vrem să luăm mai mulți jucători din Liga I, deoarece vom fi nevoiți să avem cinci români la fiecare meci. Am făcut mai multe oferte, așteptăm deocamdată”, a precizat Ando.

Dacă nu a dorit să deconspire numele celor pe care îi curtează, „Fălcosul“ a divulgat două eșecuri: dinamovistul Adrian Cristea (foto) și craioveanul Florin Costea. „I-am dorit foarte tare pe cei doi, pe care îi consider vârfurile generației lor. Pentru fiecare dintre ei am făcut o ofertă verbală de 3 milioane de euro, însă am fost refuzați. Așa, am ajuns să ne reorientăm“, a încheiat tehnicianul.

Gigi Becali – finanțator Steaua

Publicat: 20 05. 2008, 21:07
Actualizat: 21 05. 2008, 14:48