Antrenorul formației FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat că nu știe dacă decizia FRF de amânare a etapei a XIX-a a Ligii I pentru anul viitor este una bună sau una rea, precizînd că doar starea vremii din weekendul viitor ar putea să stabilească acest lucru.
„Dacă asta e decizia o respectăm, nu avem ce face, dacă majoritatea așa a decis. Nu știu dacă e o decizie bună sau rea, nu avem de unde să știm asta. Dacă vremea ar rămâne ca astăzi la sfârșitul săptămânii ar fi o decizie rea pentru că s-ar aglomera programul din primăvara viitoare. Dar dacă s-ar înrăutăți și am avea parte de terenuri ca la Vaslui sau chiar ca la noi, pe Dinamo, unde era plin de apă, s-ar putea să fie o decizie bună. Programul nostru se schimbă în sensul că va trebui să le dau mai repede vacanță fotbaliștilor, la sfârșitul săptămânii„, a declarat Andone.
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a decis, luni, ca etapa a XIX-a a Ligii I, care ar fi trebuit să aibă loc la sfârșitul acestei săptămâni, să fie amânată pentru 2011, din cauza vremii nefavorabile, informează site-ul oficial al FRF.
„Comitetul de Urgență admite solicitarea Ligii Profesioniste de Fotbal cu privire la amânarea etapei a XIX-a din cadrul Campionatului Național Liga I, motivată de condițiile meteo nefavorabile, solicitare formulată cu 14 cluburi în favoarea acesteia și 4 cluburi împotrivă. Dispune amânarea jocurilor etapei a XIX-a din cadrul Campionatului Național Liga I pentru o dată ulterioară ce va fi aprobată în ședința Comitetului Executiv al FRF din data de 20.12.2010”, se arată în comunicatul FRF.
Inițial, în programul din 2010 ar fi trebuit să se dispute și două etape din retur, dar, din cauza vremii nefavoraile, s-a desfășurat numai una.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER