Andone este nemulțumit: „Pantilimon trebuia să ia vreo nouă galbene!”
Ioan Andone, antrenorul clubului Dinamo București, a declarat că
știa că Zicu va juca în meciul de sâmbătă seară pentru că vroia să
își ia revanșa după perioada mai puțin fastă petrecută în Ștefan
cel Mare. De asemenea, Andone a spus că a dorit să îl destabilizeze
pe Alexa atunci când a spus că jucătorul va lua roșu.
„Am știut că o să joace Zicu. Știam că Ianis își dorește
revanșa. Alesa deja a uitat trecutul lui dinamovist, este polist
acum”.
„Alexa e cel mai în formă jucător de la Poli. Am zis că
poate îl scot din formă când am spus că o să ia roșu”.
Andone a spus că suporterii nu au venit la stadion pentru că
jocul a fost programat mult prea târziu: „Meciul s-a jucat
prea târziu. Din ce știu eu, normal trebuia să jucăm în seara asta
la 20:30. Dar pentru că e Real – Barcelona, am ajuns să jucăm așa
târziu aseară”.
„Nu sunt mulțumit deloc de clasament. Mă mulțumește
puțin jocul în apărare. Atacul a suferit mult de tot”, a
declarat Andone, în direct la gsptv.
Antrenorul „câinilor” este nemulțumit că meciul de sâmbătă seara
a fost fragmentat de tragerile de timp ale timișorenilor:
„Pantilimon trebuia să ia vreo nouă galbene pentru trageri
de timp”.