Andone: „Îl vindem pe Fabbiani, nu îl împrumutăm”
Fabbiani nu mai e tipul glumeț de altădată, aflat mereu în centrul atenției. Se vede treaba că între „Shrek“ și CFR despărțirea e inevitabilă. Atacantul clujenilor vrea să joace cu CFR în Liga Campionilor, după care să plece în Argentina.
Marți seară, la finalul unui antrenament, toți jucătorii CFR-ului pleacă spre hotel pe jos, mai puțin Fabbiani și Sanchez Prette. Atacantului pare că i s-au înecat toate corăbiile, dar acceptă un scurt dialog. „Familia mea e în Argentina și eu sunt aici. Gândul meu e numai la ea. Simt că înnebunesc!“, se destăinuie „Căpcăunul“. Ar vrea să meargă acasă, încă mai speră la națională, dar nici Liga Campionilor nu e de lepădat. „Acum Austria, apoi România și apoi Argentina. Așa aș vrea. Dar am contract patru ani. Fără ei nu pot să plec. Paszkany decide“, spune Fabbiani, repetând ultima propoziție de mai multe ori.
Andone: „Îl vindem, nu îl împrumutăm“
Fabbiani e dorit de echipa argentiniană Independiente. Andone ar fi dispus să renunțe la atacant, însă Arpad Paszkany dorește să își recupereze cei 2.200.000 de dolari plătiți pentru achiziționarea vârfului. „Conducerea nu agreează împrumutul, așa cum vor argentinienii. Fabbiani va fi vândut, dacă nu, rămâne să se lupte pentru un loc de titular“, zice Ando. Altfel, jucătorii și antrenorii pariază pe meciurile de la Europene. Andone a ieșit cel mai bine după ce a mizat pe victoria Rusiei în fața Olandei, iar unul dintre cei care „au donat“ bani a fost chiar Fabbiani.
300 de mii de euro câștigă Fabbiani în fiecare sezon la CFR Cluj