Andone, în pericol:** șefii echipei campioane sunt nemulțumiți! Tehnicianul va fi demis dacă echipa nu intră în grupele Ligii
Paszkany și Mureșan au dat primele semne de iritare după ce s-a pierdut Supercupa
Andone a mai fost demis de la CFR după ce a luat un titlu!
Eșecul de sâmbătă seară din Supercupă (4-6 cu Dinamo) a produs primele nemulțumiri în rândul șefilor din Gruia. Deși public i-au luat apărarea lui Andone și au dat vina pe greșelile de arbitraj, Paszkany și Mureșan s-au declarat nemulțumiți, în cercul de apropiați, de modul în care a arătat echipa din punct de vedere fizic. Cei doi consideră că tehnicianul nu a gestionat bine perioada de pregătire, fiind dezamăgiți și de sistemul de joc 4-4-2 cu care insistă Andone să joace. Conducătorii din Gruia cred că sistemul de joc potrivit pentru jucătorii pe care îi are CFR-ul în acest moment este 4-3-3.
Dacă nu va reuși să treacă de turul III preliminar al Ligii și mai apoi de play-off, Andone are șanse infime să mai continue în Gruia. Până pe 29 august, când clujenii vor ști dacă vor evolua sau nu în grupele Ligii, CFR va juca și 6 meciuri din Liga I. Acum patru ani, Andone a fost demis după șase etape, în care a adunat numai opt puncte. Ar fi pentru a doua oară când „Fălcosul” e dat afară de la CFR după ce aduce un titlu în Gruia.
„E normal ca șefii să fie nemulțumiți”
Chestionat de ProSport cu referire la acest subiect, tehnicianul a îndemnat ieri la calm și e sigur că echipa are potențial să își atingă obiectivele: grupele Ligii, titlul și Cupa României. „E normal ca șefii să fie nemulțumiți. Și eu sunt, dar nu mi-a reproșat nimeni nimic. Sper să debutăm cu dreptul în campionat și să prindem grupele Ligii. Dar sunt conștient că mai avem de muncă pentru a realiza aceste obiective”, a spus aseară Andone.
Adversarii CFR-ului din Liga I în primele șase etape: Gaz Metan (a), Ceahlăul (d), FC Vaslui (a), Oțelul (d), CSMS Iași (a) și Rapid (d)
13 formații a antrenat Ioan Andone din 1993 și până în prezent
3 trofee a luat „Fălcosul” cu CFR: două titluri și o cupă
11 antrenori a avut clubul clujean în Liga I de când e finanțat de Paszkany. Andone e singurul cu două mandate
25 de mii de euro e salariul lunar al tehnicianului în Gruia
A decis Paszkany executanții?
Conform ziarului Evenimentul Zilei, la meciul din Supercupa României, pierdut de CFR cu Dinamo la penalty-uri, Ioan Andone a primit lista cu executanții direct de la Arpad Paszkany, prin intermediul directorului sportiv al clubului, Sandu Matei. „E o prostie, nici vorbă de așa ceva! Mai multe nu are sens să spun legat de acest subiect. Nu am primit bilețele când aveam 10 șefi la Dinamo și nu primesc nici acum, când sunt la CFR”, a reacționat antrenorul Ioan Andone.