Andone: „Luni vorbesc cu Dinamo, până miercuri mă decid”

Andone:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Ioan Andone a declarat că luni va discuta cu
oficialii clubului Dinamo în privința preluării conducerii tehnice
și a menționat că până miercuri va decide dacă rămâne la Rapid,
formație care a câștigat, scor 2-1, cu Gloria Bistrița, în ultima
etapă a Ligii I.

„Săptămâna viitoare, până miercuri, voi decide dacă rămân
și îi voi spune domnului Copos. Nu contează decizia de la TAS în
hotărârea mea. Am avut multe discuții cu domnul Copos, sper să se
și pună în practică ce am discutat. Un prim pas a fost făcut,
pentru că eu am insistat să-i prelungească acordul lui Cesinha. Să
aduci un jucător ca Cesinha cu 500.000 de euro nu găsești acum.
Dacă Moraes este jucător de un milion, unde să găsești unul ca
Cesinha cu 500.000…”
, a spus Andone.

Ioan Andone a menționat că Rapidul a fost mereu prima opțiune.
„Discuții sunt în continuare și cu echipe din străinătate.
Era o ofertă de la AEK Atena, dar ei i-au prelungit contractul lui
Bajevici, însă una din Europa, plus cea de la arabi. Luni am o
întâlnire cu cei de la Dinamo, nu am de ce să mă ascund, de ce să
mint dacă discut cu cei de la Dinamo? M-au contactat și m-au
întrebat dacă vreau să vin la Dinamo, iar eu le-am spus că discutăm
după ce se termină campionatul, așa că luni ne întâlnim. Eu tot
Andone sunt, nu mă ascund, așa și pe mine ar trebui să mă deranjeze
că discută ei cu Bergodi, nu? Oricum, pentru mine e o provocare mai
mare titlul cu Rapid decât cu Dinamo, să iei cu o a treia echipă
titlul în România, e altceva”
, a declarat Andone.

Tehnicianul a subliniat că în cazul rămânerii la Rapid, acționarul
majoritar George Copos trebuie să ia decizii și să numească un
președinte, pe Nicolae Manea sau pe oricine altcineva.
„Trebuie să aducă jucători. Eu i-am propus 15 jucători. Să sperăm
că măcar șapte să luăm și chiar și cu șase aș fi mulțumit. E cam
greu să prelungim contractul lui Helder, pentru că trebuie plătim
900.000 de euro și nu știu dacă e mult sau puțin. Nu am discutat
absolut nimic de bani, nu știu cine a spus de buget de șase
milioane, asta e treaba domnului Copos, nu a mea”
, a
afirmat Andone.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii picante
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în stradă: luptătorul a fost victima unei “ambuscade”
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în…
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×