Andone: „Meritam să câștigăm mai repede, dar nu mă supăram nici pentru un egal!”
Dinamo s-a impus la Ploiești, în disputa cu Astra, în prima
etapă a noului sezon din Liga 1. Conduși cu 1-0 la pauză, elevii
lui Andone au reuști să revină pe tabelă. N’Doye a semnat egalarea,
în timp ce Adrian Cristea a adus victoria „câinilor” în
prelungirile partidei.
Ioan Andone a declarat că este mulțumit de evoluția elevilor săi
și că ar fi fost mulțumit și cu o remiză la Ploiești.
„A fost meci bun, nu știu dacă meritam victoria, dar
după cum am jucat a doua repriză meritam victoria. Am pus o
presiune mare pe Astra, ne-a ieșit presingul, am recuperta multe
baloane. Nu mă supăram nici pentru un egal. Suntem în creștere.
Suntem destul de bine pregătiți fizic. Rezultatele din pregătire nu
m-au interesat, doar pregătirea fizică. Jucăm un fotbal bun, putem
mai mult. La golul al doilea cred că e responsabilitatea
asistentului, nu știu dacă a fost offside sau nu. Meritam să
câștigăm mai repede, am avut bară, ocazii. etc. Campionatul e o
probă de durată, de organizare, de gestionare a celor 34 de etape.
Am întâlnit o echipă schimbată mult de Stoichiță. Mai erau 13
jucătiori din lotul vechi. Mi-a spus Ganea, care a fost sfetnicul
meu pentru acest meci.”, a declarat Andone la Digi
Sport.
La partida de la Ploiești au asistat aproximativ 4.000 de
spectatori, dintre care 200 de fani dinamoviști.