Andone, omul-record pentru CFR. Antrenorul lui Dinamo a avut cele mai bune rezultate în Gruia și e lider în 5 topuri, pentru ardeleni

  • CFR se va înfrunta astăzi cu tehnicianul care a influențat istoria modernă a echipei ardelene.
  • Ioan Andone are cel mai lung mandat, cele mai multe meciuri, cele mai multe victorii, cea mai bună medie de puncte pe meci și cele mai multe titluri, dintre toți antrenorii pe care i-a avut CFR.
  • Andone n-a câștigat niciun punct din precedentele dueluri contra CFR-ului, unul cu Rapid și două cu Dinamo.

CFR – Dinamo este meciul revenirii în Gruia pentru Ioan Andone. E terenul unde a cucerit 2 dintre cele 3 titluri pe care le are în CV-ul de antrenor. Pentru CFR, Andone reprezintă tehnicianul care a dus echipa în sectorul select al formațiilor care au câștigat trofee în România. De numele său se leagă primul titlu și prima cupă a României, în 2008, dar și campionatul cucerit în 2012. Niciun alt tehnician nu a reușit performanțele acestuia în Gruia, iar în statistica tehnicienilor din „era Paszkany” Ioan Andone este primul în mai toate topurile.

Lider în toate topurile

În primul rând, Andone a fost antrenorul cu cea mai lungă perioadă petrecută la clubul clujean. „Fălcosul” a antrenat CFR în două mandate, iar primul, de 1 an, 3 luni și 5 zile, reprezintă cel mai lung mandat al unui antrenor de la promovarea în Liga I, din 2004. În acest top, Andone îl depășește cu doar patru zile pe Dorinel Munteanu, care a antrenat CFR din iulie 2005, până în octombrie 2006. Cele două mandate îi aduc lui Andone primul loc și în clasamentul celor mai multe meciuri a unui tehnician, pe banca echipei din Gruia. Adunate, cele două perioade în care a pregătit fosta campioană i-au adus 74 de partide cu titlul de A1 la CFR.
Și în privința eficienței, Andone domină topurile cu antrenori ai clujenilor. Are 43 de victorii, cele mai multe dintre toți tehnicienii din ultimii 12 ani, iar performanța din primul mandat, cu o medie de 2.07 puncte obținute pe meci, îl propulsează pe primul loc și în topul eficacității, unde îl devansează pe Cristiano Bergodi, care are o medie de 2.04 puncte pe meci.

A pierdut mereu cu CFR

Lui Ioan Andone nu i-a mers niciodată bine împotriva CFR-ului. A întâlnit echipa clujeană ca adversar, în 3 rânduri și a pierdut de fiecare dată. Are două înfrângeri cu 0-1, în Gruia, atât pe banca Rapidului, cât și al lui Dinamo și o înfrângere în Ștefan cel Mare, 1-2, în precedentul mandat la Dinamo.

Cifrele lui Andone la CFR:

77 de meciuri are Andone din postura de antrenor al CFR-ului
2 titluri și o cupă a României a câștigat tehnicianul în Gruia
43 de victorii a obținut CFR, cu Ioan Andone pe bancă
2.07 puncte pe meci a obținut antrenorul în primul mandat la CFR, în 44 de partide

 

Publicat: 08 08. 2016, 17:06
Actualizat: 08 08. 2016, 17:07