Antrenorul campioanei, Ioan Andone, a comentat conflictul din finalul partidei, când Jose Peseiro a întârziat repunerea balonului în joc și jucătorii celor două echipe au format un meleu în apropierea băncii rapidiste.
"Peseiro nu poate să ceară să fie respectat dacă se comportă cum se comportă. Noi alergam după egalare și el a luat mingea. Dacă eram în locul lui o lăsam să treacă pe lângă mine. Reacția lui Peralta (n.r. a smuls mingea din brațele portughezului) a fost una normală pentru că trebuia să marcăm. Oricum, nu mă interesează ce face Peseiro, pe mine mă preocupă că am pierdut un meci pe care trebuia să îl câștigăm", a spus Andone.
"Fălcosul" spune că CFR-ul a pierdut meciul cu Rapid pe mâna neșansei și a arbitrului Bogaciu.
"Nu suntem încă la forma maximă, dar am făcut o partidă bună și meritam să câștigăm. Am avut ocazii clare și doar neșansa a facut să nu câștigăm. Bogaciu ne-a "obligat" să jucam în 10 o repriză întreagă . Rapidul a avut o ocazie și a dat gol. Giuleștenii formează e o echipă bună, dar astăzi nu meritau să caștige. Am pierdut un meci pe care l-am avut în mână", a declarat Andone la "Premium Liga".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER