„Andone poate duce Rapidul în frunte!** Cheia succesului e reprezentată de suporteri!”
Mircea Rădulescu regretă că Nae Manea nu a avut sprijinul
conducerii și a fost nevoit să se dea la o parte, deși el a fost
cel care a readus Rapidul în lupta pentru titlu, dar spune că Ioan
Andone este o variantă bună pentru banca giuleștenilor.
„Fălcosul” a demonstrat în mandatele avute la Dinamo și CFR că este
un tehnician valoros, dar un eventual succes va depinde exclusiv de
modul în care va fi primit de către suporteri.
„Manea a luat echipa într-un moment dificil, a dus echipa
înapoi în lupta pentru titlu, iar acum se renunță la el. Să spunem
că se justifică într-o oarecare măsură demiterea sa după 3
înfrângeri consecutive, la noi nu e ca în alte părți să se aibă
răbdare cu antrenorii. Andone nu mai e chiar tânăr, are o filosofie
proprie, a confirmat la CFR Cluj, la Dinamo și îl consider o
soluție bună. Cheia succesului este ca suporterii să fie cu el,
fanii de acolo sunt cei mai buni din țară, se comportă cei mai
frumos din Liga I. Sunt aproape sigur că vor ajunge în cupele
europene, mă bazez pe lotul echilibrat pe care îl are Andone la
dispoziție„, a spus Mircea Rădulescu la gsptv.
În schimb, chiar dacă numirea fostul tehnician al lui ȚSKA este
iminentă, Rică Răducanu nu crede că George Copos are atuurile
necesare pentru a-l determina pe acesta să semneze.
„Nu cred că Andone va face prostia asta. Cine îi dă banii?
La Rapid e presiune, ca și la Steaua. Dacă nu câștigi te fluieră,
nu se gândesc că vii să faci treabă, se gândesc că ai fost la
Dinamo. Din partea mea, să vină, dar eu nu cred că se va întâmpla
asta„.