Ioan Andone a scăpat, cel puțin pentru moment, de demitere. Antrenorul lui Dinamo și-a condus echipa spre un succes clar cu Pandurii, iar la finalul partidei a explicat de ce a ales să folosească o echipă din care nu au făcut parte patru titulari.
„Fălcosul” e cu sabia deasupra capului, dar continuă să fie liniștit. Spune că scandările potrivnice ale suporterilor vin ca urmare a rezultatelor slabe, pune înfrângerile din ultima perioadă pe seama arbitrajelor și anunță că e în regulă după ultima discuție cu Negoiță: „Jucătorii au făcut o partidă bună, puteam să înscriem mult mai mult. Am avut șansă cu gafa portarului la începutul meciului. Pentru mine e important că băieții au atitudine, dau totul pe teren. Noi ne gândim să revenim acolo între primele echipe. E dreptul fanilor să strige demisia. Dacă revenim pe primele locuri, nu vor mai fi contestări.
Era normal să schimb echipa după o serie de rezultate negative. Mă bucur că băieții au înțeles mesajul și au avut atitudine, îmi place să am concurență pe posturi.
Am avut o discuție cu domnul Negoiță azi și lucrurile sunt în regulă. E o muncă de durată și am avut probleme și din cauza arbitrajelor”, a declarat Andone, la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER