Andone se închină în fața lui Kapetanos: „Ne mulțumeam cu un egal, dar el e golgheter!” Ce echipă este principalul pericol pentru CFR
Antrenorul lui CFR Cluj, Ioan Andone, nu crede că succesul în fața lui Dinamo trebuie să le ofere liniște elevilor săi și pronostichează că se va bate până în ultima etapă cu Steaua pentru titlul de campion.
„A fost un meci greu, echilibrat. Ne-am creat ocazii multe, dar mă așteptam la mai multe. Ne mulțumeam și cu un egal, dar Kapetanos, un gogheter adevărat, a profitat de singura ocazie pe care a avut-o. Bravo lui că ne ajută! Nu se pune problema că suntem campioni, mai avem 4 meciuri pe care trebuie să le câștigăm. Mă simt bine că am revenit în Ștefan cel Mare, aici sunt acasă. Îmi pare rău că i-am scos din cursa pentru titlu, dar sper să bată Steaua. Eu mai am emoții până la finalul sezonului, sper să bat U Cluj măcar cu 1-0 și aș fi super mulțumit. Steaua are șanse la titlu, dacă vor câștiga tot până la final pot fi campioni”, a spus Andone la Fanatik Show, pe DigiSport.