Andone și-a impresionat jucătorii! „Doar așa poți să reușești!” Reacția căpitanului lui Dinamo după câteva antrenamente cu „Fălcosul”

Ioan Andone l-a înlocuit în această vară pe Mircea Rednic pe banca tehnică a lui Dinamo, iar „Fălcosul” speră să-și treacă în CV noi trofee cucerite în Ștefan cel Mare, după cele 5 câștigate în primul mandat de antrenor, din perioada 2003-2005.

Andone a reușit să-și impresioneze elevii după primele antrenamente, iar căpitanul Paul Anton se declară convins că fostul fundaș le poate oferi „câinilor” răutatea de care au nevoie pentru a câștiga trofee pe plan intern.

„Domnul Andone este un antrenor de calitate, un antrenor foarte exigent. Numai așa poți să reușești să faci lucruri mărețe și sperăm ca împreună să lucrăm cât mai bine și, de ce nu, să reușim să aducem trofee.

Sper ca domnul Andone să ne trasnmită și nouă din răutatea dânsului, răutatatea pozitivă, pentru că avem mare nevoie de lucrul acesta„, a declarat Anton pentru Dolce Sport.

10 trofee a cucerit Ioan Andone la Dinamo – cinci ca jucător, cinci ca antrenor

Închizătorul lui Dinamo a vorbit și despre partidele disputate de România la Euro 2016. Anton speră ca înfârngerea rușinoasă cu Albania să reprezinte măcar o lecție din care selecționata României să învețe suficient pentru a evita astfel de umilințe în viitor.

„Din păcate, nu prea au reușit să facă treabă bună. Chiar mi-am dorit și în ultimul meci ca Filip să joace, dar nu a putut.

E o situație dificilă, trebuie să ridicăm capul, să analizam foarte bine ce s-a întâmplat și să o luăm de la început cu mai multă dorință. Este frustrant, nimeni nu se gândea ca ne putem încurca de Albania„, a mai spus Anton.

Publicat: 22 06. 2016, 16:56
Actualizat: 22 06. 2016, 16:57