Andone: „Timișoara are tot ce-i trebuie unei campioane!”** VEZI cu ce probleme se confruntă „câinii” înaintea finalei Cupei

Ioan Andone, antrenorul „câinilor” s-a arătat resemnat după ce
echipa sa a pierdut la Timișoara, cu 1-4. „Fălcosul” își felicită
adversarii și recunoaște că diferența de pe tabela de marcaj este
în concordanță cu jocul prestat de cele două echipe.

Suntem în aceeași pasă proastă din
ultima vreme, ne-am calificat cu noroc în Liga Europa.

Felicit Timișoara, au tot ce le trebuie unei echipe
campioane, o echipă de Liga Campionilor. Nu sunt foarte multe de
comentat despre acest joc. Am sperat să nu primesc gol. Totuși,
diferența din această partidă e normală

O echipă care stă în primele trei constant merită să fie
campioană”
, a spus Andone.

„Câinii” nu se
apără

Tehnicianul lui Dinamo ia asupra lui rezultatele echipei din
ultima vreme și recunoaște că are mari probleme în compartimentul
defensiv, înainte de finala Cupei României, cu Steaua.

„Nu avem soluții până la partida de miercuri. Din păcate
trebuie să schimb toată apărarea.

Oscilațiile pe care le-am avut în acest campionat sunt vina mea.
Trebuia să fac curățenie din vară. Am sperat la altceva când am
venit la Dinamo. Eu aș rămâne la echipă, am opțiune de prelungire
în contract, însă nu sunt deloc mulțumit de locul șase”, a
încheiat Andone la conferința de presă.

Publicat: 21 05. 2011, 19:35
Actualizat: 21 05. 2011, 19:36