CFR a dat din nou rateu în meciul cu o echipă de nivel mediu a fotbalului european. Echipa lui Ioan Andone a pierdut cu 3-1 partida cu Viktoria Plzen, una la capătul căreia au ieșit din nou la iveală carențele din defensiva formației campioane.
„O primă repriză proastă, o organizare defensivă proastă. Am întâlnit o echipă bună, cu o așezare bună, ne-au surprins la acest capitol. Noi trebuie să știm ce trebuie să facem pe teren. În primele 25 de minute nu am jucat nimic, am suferit și la mijloc, Mureșan și Godemeche nu au înțeles sarcinile. Suntem abia la 80% din potențial. Știu ce s-a greșit, nu sunt mulțumit de nimic”, a tunat Andone la finalul meciului.
„Fălcosul” e nemulțumit de indolența jucătorilor săi: „A doua repriză a fost mai bună, am dominat, ne-am creat ocazii. Dacă am fi jucat așa și în prima, altul era rezultatul. Avem potențial, echipa poate crește. Nicoară e o soluție, are calitate să joace pe postul de atacant, dacă nu ar fi avut nu l-aș mai fi testat. Vass e un jucător bun, util, e puțin în urmă cu pregătirea, dar sperăm să-l recuperăm până la meciul cu Dinamo din Supercupă. Mă gândesc să-l folosesc”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER