Așa cum www.ProSport.ro a anunțat în această săptămână, cei din Ștefan cel Mare își doresc să transfere în pauza de iarnă doi jucători de la Rapid. Țintele „câinilor” sunt mijlocașul la închidere Costin Lazăr și fundașul stânga Vladimir Bozovic afirmă Ioan Andone, care l-ar oferi la schimb pe senegalezul N’Doye, dorit în vară de giuleșteni.
„Îi vreau pe Lazăr și Bozovic. Ce antrenor nu i-ar dori? Sunt jucători de valoare. Cu Lazăr am lucrat și la Sportul, îl cunosc foarte bine”, a declarat Ioan Andone pentru Prima TV.
„Fălcosul” a precizat că îi este foarte greu să lucreze cu Ousmane N’Doye, un jucător foarte dificil cu o viață extrasportivă tumultuoasă.
„Am încercat toate metodele cu Ousmane N’Doye. Să nu credeți că este ușor de lucrat cu el… Dar el rămâne un băiat bun”, a mai spus Andone.
Costin Lazăr și Vladimir Bozovic vor intra, în iarnă, în ultimele 6 luni de contract cu Rapid, ceea ce înseamă că pot semna cu orice altă echipă.
Oficialii giuleștenilor i-au chemat pe cei doi la masa tratativelor, dar deocamdată angajamentele nu au fost prelungite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER