Andrade: „Dacă batem, nimeni nu pomenește nimic de mine!** Când pierdem, eu sunt vinovat!”
Mijlocașul Costin Lazăr consideră că victoria din partida de azi, contra Pandurilor, este cel mai frumos cadou care îl putea primi de ziua lui.
"Sunt foarte fericit că am câștigat, este cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi de ziua mea. Am jucat pentru noi, pentru că suntem jucători profesioniști. Aseraă domnul Copos a fost la noi și a fost puțin mai sever, însă noi sperăm să salvăm acest sezon și să ne calificăm în Cupa UEFA. Sper să se clarifice cât mai repede situația cu salariile, pentru că un fotbalist are nevoie de liniște, pentru a evolua exact ca un profesionist. De bani nici nu mai vreau să vorbesc", a declarat Lazăr la finalul meciului.
Portarul Elinton Andrade spune că victoriile, ca și înfrângerile, aparțin tuturor jucătorilor. În ceea ce privește salariul, goalkeeper-ul susține că în cazul lui nu mai sunt probleme "Viața de portar nu este așa de simplă, pentru că dacă se pierde un meci, gata, ești schimbat, pentru că se consideră că tu ești vinovatul. Vreau să se schimbe mentalitatea asta. Dacă Rapid câștigă se spune că a fost cu noroc și nu se pomenește nimic de mine, iar dacă pierde, e vina mea. Cu salariul e bine, nu știu situația celorlați jucători eu știu doar de mine. Peste câteva zile se va naște copilul meu, în 6 mai, iar după meci voi pleca acasă."
Rapidiștii trebuie să strângă rândurile și să se mobilizeze pentru îndeplinirea obiectivului: "E obligatoriu ca noi să prindem un loc de Cupa UEFA. Suntem o echipă mare și avem șanse să prindem locul 5. Jucătorii trebuie să nu greșim și să luptăm împreună pentru a prinde un loc de cupă europeană", a încheiat Andrade.