În afara problemelor financiare și ale transferurilor de jucători, oficialii din Grant au acum bătăi de cap și cu fundașul împrumutat până în vară de la FC Porto. Surse apropiate lui Joao Paulo Andrade au dezvăluit că problemele pe care acesta le are în familie nu-i mai permit să se concentreze exclusiv pe fotbal. „Din câte am auzit, Joao are serioase probleme în familie. Se pregătește de divorț. Nu-i este ușor, mai ales că se gândește și la copilul său”, a spus un jurnalist portughez. Cu toate acestea, Andrade a fost prezent la reunirea lotului „feroviar”, a făcut vizita medicală și se pregătește alături de ceilalți colegi ai săi. Totuși, la ședințele de antrenament lusitanul pare stingher și mai mereu preocupat.
Îl forțează să plece la Poiana Brașov
„Ne-a spus că îl macină problemele pe care le are acasă. Ne-a rugat să-l lăsăm să se întoarcă în Portugalia, dar, pentru moment, nu se pune problema. Ce, dacă era la Real Madrid sau la Barcelona, tot așa proceda?”, a spus directorul tehnnic al vișiniilor, Nicolae Manea. Mai mult ca sigur, Andrade va merge la Poiana Brașov, în primul cantonament al iernii, urmând ca o decizie finală în privința viitorului său să fie luată înainte de plecarea în Antalya.
Â
A fost MVP-ul giuleștenilor în tur
Joao Andrade a devenit în scurt timp o prezență constantă în garnitura „feroviarilor”. Peseiro l-a încercat mai întâi pe postul de mijlocaș la închidere, pentru ca ulterior să-l retragă în centrul apărării. Această mutare a fost una inspirată, Joao Paulo Andrade având evoluții apreciate în defensivă. Acesta este și unul dintre motivele pentru care alb-vișiniii nu vor să se despartă de fotbalistul lusitan.
Djalovic, dorit în Franța
Ofertat de două grupări din prima ligă franceză, Grenoble și Sochaux, Djalovic rămâne pe moment la Rapid. Grigore Sichitiu a recunoscut pentru ProSport că au fost discuții pentru atacant cu Sochaux: „Djalovic a fost căutat de Sochaux. Oferta a fost însă sub așteptările noastre”.
Fanii ies pe stradă!
Fanii nu mai tolerează incertitudinea de la Rapid și au decis să organizeze un miting pe 24 ianuarie. „Vrem să știm și noi cine este patron și să avem stabilitate la nivelul conducerii administrative. Așteptăm de la Copos să spună dacă va rămâne și dacă va investi în continuare”, a declarat Vali Bulgaru’, liderul suporterilor rapidiști.
Își așteaptă banii până luni
Peseiro (foto) a decis să-i mai păsuiască pe giuleșteni până la începutul săptămânii viitoare. „Nu am făcut niciun memoriu la FIFA, așa cum am promis. Am mai discutat cu domnul Sichitiu, mi-a promis că va face tot posibilul ca până luni să-mi primesc banii”, a spus fostul antrenor al giuleștenilor.
Bozovic și Andrade, la antrenamente
Bozovic și Elinton Andrade li s-au alăturat de ieri colegilor la ședințele de pregătire conduse de Manea și Rada. Bozo a absentat motivat de la reunirea lotului, de luni, deoarece tatăl său a suferit o operație la inimă. Portarul Andrade a mai rămas și el câteva zile în Brazilia, alături de soția sa, care așteaptă un copil.
Fără schimb de jucători
Președintele celor de la Gaz Metan, Corin Cindrea, a precizat că nu se pune problema unei înțelegeri cu Rapid în privința unui schimb de jucători care să-l implice pe Alex Curtean. „Nu îl vom da pe Curtean decât pe bani. Nu vrem nicio altfel de combinație”, a spus Cindrea.
120 de mii de euro sunt banii pe care îi primește Joao Paulo Andrade (în dreapta) la Rapid, giuleștenii suportând doar un sfert din salariul său, restul fiind achitat de Porto
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER