Andre de Sousa după reușita din meciul cu Astra:** „Dedic golul lui Dumnezeu!”

Cu 10 etape înainte de finalul sezonului, Alba mai are de
recuperat nouă puncte pentru a juca și anul viitor în Liga I.
Fotbaliștii lui Sliskovic încă mai speră într-o minune.

„Am obținut o victorie meritată, care ne dă încredere
pentru următoarele meciuri. Vom aborda cu mare ambiție meciul
următor, cu Vaslui, și vom intra în teren cu mentalitatea de
invingător. Credem în continuare în șansele noastre de salvare de
la retrogradare și vom lupta până la final”
, a spus Sousa.
Acesta a marcat golul de 2-1, primul în tricoul Unirii, iar
jucătorul care vrea să se facă pastor când termină fotbalul nu a
uitat să mulțumească divinității. „Vreau să dedic golul lui
Dumnezeu, care mi-a dat forță să revin, dar și familiei
mele”
, a spus Sousa, încurajat din tribune de soția și
fetița sa.

La fel de optimis este și căpitanul Răzvan Dâlbea, cel care a
marcat primul gol dat a și ratat un penalty în prelungiri.
„Ca o ușurare, cât timp mai sunt șanse maematice, mai
sperăm Mi-a fost greu câmd am retat penaltyul, dacă eram egalați la
ultima fază a partidei mă simțeam principalul vinovat”
, a
spus Dâlbea.

Publicat: 29 03. 2010, 11:56
Actualizat: 29 03. 2010, 11:57